Compozitorul Eugen Doga, Artist al Poporului, laureat al Premiului Național, deținător al ”Ordinului Republicii”, membru titular al Academiei de Științe a Moldovei, a împlinit astăzi 84 de ani, informează MOLDPRES.

Într-un interviu acordat recent reporterului Agenției, compozitorul a afirmat că pentru el, anul 2020 a fost un an al marilor încercări: i-au fost contramandate concerte, turnee, întâlniri cu spectatorii. Totuși, maestrul a reușit să editeze și să scrie mai multe lucrări muzicale. Astfel, anul trecut i-a apărut ediția a II-a, adăugită şi completată, în două volume, ”Dialogurile dragostei. Arii și romanțe pe versuri de Mihai Eminescu şi Veronica Micle”. Cele două volume au 162 și, respectiv, 172 de pagini.  

Compozitorul spune că versurile Veronicăi Micle par să fi fost scrise special pentru muzică. ”Întocmai cum aș fi descoperit o lume nouă, un continent necunoscut, am scris cu entuziasm încontinuu o lucrare după alta. M-am aprofundat într-atâta în creația Veronicăi Micle, încât la un moment mi-era greu să-l pun pe muzică pe Mihai Eminescu – asta până-n clipa în care am înțeles că este, de fapt, un dialog ce trece de la o persoană la alta cu aceeași forță poetică, cu aceeași intensitate a trăirii sufletești”, a subliniat Eugen Doga.

Astfel, maestrul Doga a scris piese pe versuri de Mihai Eminescu: ”Alei mică, alei dragă”, ”Mă-ntrebai, dragă-ntr-o zi”, ”De-atâtea ori”, ”La steaua” ”Crăiasa din povești”, ”O, dulce înger blând”, ”I-aș urma cărarea-codru”, ”Vreme trece, vreme vine”, ”Mireasa sufletului meu”, pe versurile Veronicăi Micle: ”Și de ce te mai plâng (partitură)”, ”Ai sosit dulce uitare”, ”De câte ori”, ”Trecutul amintirii”,  ”Mă pierd” și  ”Sufletul zdrobit”, cvartetul  №7 pentru instrumente cu corzi, Imnul lui Alexandru Ioan Cuza pe versurile lui Nicolae Dabija,  două cântece despre orașul Kiev ș.a.

Potrivit poetului Nicolae Dabija, Eugen Doga este un Eminescu al muzicii. „El este un geniu al muzicii noastre. Este cel care a readus versurile Veronicăi Micle în actualitate. Eugen Doga este la fel de cunoscut la Moscova, Bruxelles, la București și în alte orașe ale lumii”, a accentuat poetul Nicolae Dabija.

Eugen Doga s-a născut la 1 martie 1937 în satul Mocra, raionul Râbnița. A absolvit Colegiul de Muzică ”Ștefan Neaga”, Conservatorul și Institutul de Arte ”G. Musicescu” din Chișinău. Este autor al unor valoroase lucrări în genul muzicii de estradă, de film și de teatru. A compus o simfonie, cantatele ”Primăvara omenirii" și ”Curcubeul alb”, muzică la spectacole de teatru, la peste 200 de filme, piese instrumentale de cameră, romanțe, cântece pentru copii.

Compozitorul Eugen Doga a fost distins cu Premiul de Stat, titlul onorific Artist al Poporului, cu ”Ordinul Republicii”, ordinul "Steaua României" în grad de comandor, cu ordinul "Serviciul Credincios" (România), cu ordinul "Za zaslughi pered otecestvom" și cu ordinul ”Alexandr Nevski” (Rusia). Compozitorul este autorul celebrului vals „Gingașa și tandra mea fiară”, desemnat de către UNESCO drept cea de-a patra capodoperă muzicală a secolului trecut.