Cartea de proză scurtă „Salutări lui Troțki” de scriitorul Dumitru Crudu a fost tradusă în limba franceză și este pe cale să apară la o editură din Franța, informează MOLDPRES. Solicitat de agenție, Dumitru Curdu a afirmat că volumul a fost tradus în franceză de Benoit Vitse, care a fost mai mulți ani directorul Institutului Cultural Francez din Iași.

Pentru mine, întâlnirea cu Benoit Vitse a fost hotărâtoare. Benoit este și regizor de teatru și a montat piesa mea „Alegerea lui Alexandru Suțțo” în Africa, America Centrală, în Franța și România. Iar după ce s-a întors în Franța, s-a apucat de traduceri și mi-a tradus în franceză cartea mea ”Salutări lui Troțki”, care va apărea în Franța cu un alt titlu „Eu l-am ucis pe Hitler”, după denumirea unei povestiri din volum. Cartea este prefațată de scriitorul și traducătorul Jan Mysjkin. Editura ”Harmatann” este o editură foarte cunoscută în Franța și cartea urmează să apară până la Târgul de Carte de la Paris, care va avea loc în luna mai”, a specificat autorul.

În afară de această carte, care urmează să-i fie publicată în Franța, Dumitru Crudu ne-a mai spus că a terminat și un nou roman pe care l-a predat unei edituri din Chișinău. Romanul se cheamă „Am fost străin și m-ați primit”. Prototipul personajului principal din roman este poetul Eugen Cioclea.

Prozatorul, dramaturgul și poetul Dumitru Crudu s-a născut la 8 noiembrie 1967, în satul Flutura, raionul Ungheni. Pentru ”Alegerea lui Alexandru Suțțo” a luat premiul Uniunii Teatrale din România (UNITER) și al Principesei Margareta pentru cea mai bună piesă de teatru a anului 2003 din România. Pentru cartea de poezie ”Falsul Dimitrie”, publicată în 2018, în limba polonă, în traducerea lui Jakub Kornhauser și al Joannei Kornaś-Warwas a fost nominalizat la premiul Poetul European al Libertății, ediția 2016-2018, Gdansk, Polonia.

A primit premiul pentru debut în limba sârbă, pentru volumul de versuri „Cinci poeme din Rotterdam”, tradus de Vasile Barbu, în cadrul ediției din 2019 a Festivalului „Cununa de spice” din Uzdin, Serbia. Din 2008 publică proză. Pentru romanul ”Un american la Chişinău” a fost nominalizat la premiul ”Visegrad Eastern Partnership Literary Award” din Bratislava, Slovacia, la premiile revistei ”Observator Cultural” și al ”Ziarului de Iași” și a obținut premiul Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Chișinău. Pentru cartea de proză scurtă „Salutări lui Troțki” a primit premiul de proză „Ion Creangă” al Academiei Române. Romanul ”Oameni din Chişinău” a fost tradus în limba cehă de Jiři Našinec.