Asociația Glasul Istoriei, din România, a lansat proiectul educațional „Împreună pentru Educație”, care vine în sprijinul românilor din străinătate cu o platformă gratuită de cursuri și informații despre istoria și cultura noastră.

Platforma își propune să ofere românilor de pretutindeni, în special elevilor, profesorilor și părinților din comunitățile istorice românești din jurul granițelor României (Ucraina, Serbia), un set de cursuri despre limba și literatura română, istorie, cultură și civilizație românească, realizate de către specialiști, doctori în istorie și profesori. Scopul acestei platforme este de a compensa restricțiile sociale impuse de pandemie, intermediind astfel o apropiere virtuală de aria educațională și culturală.

„Prin acest proiect ne dorim să aducem în atenția publică materiale educaționale și suporturi didactice online pe care le considerăm importante în contextul unor întrebări firești pe care, în calitate de aparținători ai spațiului cultural românesc, este firesc să ni le punem: cine suntem, de unde venim și încotro mergem? Am încercat să ne adaptăm vremurilor din dorința de a veni în ajutorul tuturor elevilor care au nevoie de cursuri și lecții despre limba română și istoria românilor, dar și documentare despre personalităţile epocii moderne şi contemporane care au contribuit semnificativ la construirea unei imagini pozitive a României în spaţiul european. Suntem un ONG care crede în puterea educației de a transforma în bine societatea, începând cu fiecare în parte. Activitatea noastră este ghidată de următoarele valori: integritate, colaborare, responsabilitate și contribuţie. Ne dorim să dezvoltăm în continuare această platformă de educație și cultură românească și să rezolve cât mai mult din necesitățile elevilor și cadrelor didactice din Serbia și Ucraina care nu au acces la educație și fond de carte în limba română”, susține Ionuț Cojocaru, președintele Asociației Glasul Istoriei.
Unul dintre principalele cursuri de pe platforma www.impreunapentrueducatie.com este dedicat limbii române și este structurat în două categorii: literatură românească (curente literare, interpretare de versuri și poezii a unor poeți români reprezentativi, eseuri și analize literare a unor nuvele, comedii, drame și romane interbelice și postbelice) și gramatica limbii române.
 
Al doilea curs este cursul de istorie a românilor care vine ca un demers ştiinţific menit să sintetizeze în 20 de lecţii concise problemele de bază ale istoriei naţionale din epoca modernă şi contemporană. 
 
Platforma mai prezintă și anumite personalități și modele care au contribuit la realizarea idealului național. În acest sens, asociația a realizat și un curs de cultură și civilizație românească, intitulat MARI ROMÂNI DE PRETUTINDENI. Cursul a este alcătuit dintr-o galerie de 40 personalități din lumea politică și culturală românească a secolelor XIX-XX, cu accent pe biografiile românilor reprezentativi din comunitățile istorice din jurul granițelor României.
 
Proiectul este realizat cu sprijinul Secretariatului General al Guvernului – Departamentul Românilor de Pretutindeni. Conținutul acestui material nu reprezintă poziția oficială a Secretariatului General al Guvernului – Departamentul pentru Românii de Pretutindeni. Partenerii proiectului sunt Asociația Generală a Învățătorilor din România și Societatea  Scriitorilor Români din Cernăuți.