Teatrul Național ”Satiricus I. L. Caragiale” va participa la Festivalul Internațional de Teatru din Sibiu (FITS), care se va desfășura în perioada 12-21 iunie , într-o ediție specială online cu tema ”Puterea de a crede”, informează MOLDPRES.

La eveniment și-au anunțat prezența invitați online din 30 de țări de pe cinci continente. Potrivit organizatorilor, pe parcursul celor zece zile de festival vor avea loc circa 140 de evenimente. Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu (FITS) este considerat cel de-al treilea cel mai mare festival de artele spectacolului din lume, după cele de la Edinburgh și Avignon. FITS este evenimentul care a pus România prin Sibiu pe harta europeană a destinațiilor de turism cultural.

Teatrul Național ”Satiricus I. L. Caragiale” va prezenta online, duminică, 14 iunie, spectacolul ”Cerere în căsătorie” de A. P. Cehov  în regia lui Alexandru Grecu.

Solicitat de MOLDPRES, directorul instituției și regizorul spectacolului, Alexandru Grecu a menționat că „în orice om o lume își face încercare”, așa cum spunea Mihai Eminescu. ”Astăzi însăși această lume, inclusiv lumea noastră, a teatrului e pusă la grea încercare. Suntem privați de contactul viu, direct cu publicul, cu colegii de breaslă și confrații noștri de pretutindeni. Însă izolarea nu înseamnă o lipsă totală de comunicare. Din fericire, mediul online ne oferă posibilități extinse pentru continuarea activității noastre culturale, a creării unor noi valori artistice. Tocmai acum, poate mai mult decât oricând, avem nevoie de farmecul și de frumusețea spectacolelor de teatru, a festivalurilor desfășurate fie și online, pentru a ne certifica performanțele scenice. Arta teatrală reprezintă „frumosul care va salva lumea!", a  subliniat  directorul instituției.

Potrivit sursei citate, spectacolul are la bază două dintre piesele într-un act ale marelui dramaturg rus A. P. Cehov: „Ursul” și „Cerere în căsătorie”. ”Am structurat această lucrare scenică de o asemenea manieră încât cele două piese formează un tot întreg, converg spre aceeași idee artistică, se completează și se îmbogățesc reciproc. Scenografia spectacolului delimitează spațiile scenice în care se derulează în paralel, alternativ, acțiunea celor două subiecte cehoviene. Prezentate în plan comparativ, cele două tandemuri – Natalia Stepanovna cu Ivan Vasilievici Lomov, pe deoparte, și Elena Ivanovna Popova cu „ursul” Grigori Stepanovici Smirnov, de cealaltă parte, creează o suită de scene grotești, însă nelipsite și de un anume filon liric, propriu operei cehoviene. Jocul actoricesc este dezinvolt, spumos, un pic șarjat, cu multe efecte umoristice care provoacă adeseori râsul degajat al publicului”, a mai spus Alexandru Grecu.

Din distribuție fac parte:  Viorel Cornescu  - Stepan Stepanovici Ciubukov, Nina Caraman – Natalia Stepanovna,  Eugen Matcovschi – Ivan Vasilievici Lomov,  Ludmila Gheorghiță – Elena Ivanovna Popova,  Ion Grosu – Grigori Stepanovici Smirnov și Valeriu Țurcanu – Luca.

Spectacolul va fi prezentat în limba română, cu traducere în engleză. Acesta poate fi vizionat pe canalele festivalului (Facebook, YouTube, website), precum și pe pagina de facebook a instituției: https://www.facebook.com/satiricus.md/?modal=admin_todo_tour.