Centrul Cultural German AKZENTE din Chișinău devine Centrul Goethe și va fi parte a rețelei internaționale Goethe cu instituții specializate în programe culturale și programe de limbă germană.

Directorul Institutului Goethe din România, Joachim Umlauf, a declarat într-o conferință de presă că Centrul Goethe din Chișinău este unica instituție din Republica Moldova care oferă un program cultural german atât de bogat. „Ceea ce vom celebra astăzi este rezultatul unei colaborări strânse pe parcursul mai multor ani. Această colaborare constă în organizarea cursurilor de limbă germană la un nivel înalt, organizarea examenelor de limbă germană, care sunt recunoscute la nivel mondial, pregătirea cadrelor didactice, implementarea mai multor proiecte care au menirea de a aprofunda relaţia dintre Germania şi Moldova, astfel contribuind la promovarea valorilor europene, a remarcat Joachim Umlauf.

Directorul Institutului Goethe din România a mai spus că numărul doritorilor de a studia programul de valori german şi cel al solicitărilor de curs de limbă germană este în continuă creștere.

Angela Kaya, responsabilă a rețelei Goethe în regiunea europeană de sud-est, a menționat că pentru Germania, Republica Moldova este un spațiu foarte important, un punct-suport de conlucrare cu țările vecine.

„În țările cu care lucrăm se menține un dialog cultural eficient, noi identificăm teme care să faciliteze această interconectare a partenerilor noştri şi conlucrarea lor cu partenerii din Germania”, a spus responsabila Goethe - Zentrum.

Ambasadoarea Germaniei în Moldova, Angela Ganninger, a remarcat că Germania are ca parteneri în Moldova şcoli și licee în care se studiază limba germană. Misiunea diplomatică consiliază specialiștii din aceste instituții, face schimb de informații şi materiale didactice pentru o promovare mai bună a programului cultural german. Există și un serviciu de schimb academic pentru studenți, a precizat ambasadoarea.

La nivel internațional, sunt 50 de centre şi 12 institute Goethe. În luna mai, la Chișinău, se va organiza o întrunire a învățătorilor de limbă germană. Pentru elevi, se va institui un club de lectură pentru a-i motiva şi a le trezi interesul pentru limba germană.