Vlad Ciobanu, un băiețel de numai 4 ani, din Chișinău, a impresionat juriul și publicul, lăsându-i plini de emoții, la ediția din această seară a show-ului „Românii au talent”, cu o interpretare de excepție a unei poezii patriotice.

Copilul i-a lăsat mască pe oamenii prezenți în sală când le-a a declarat că știe aproape 100 de poezii.

Prima poezie învățată a fost la vârsta de doi ani și jumătate. Vlad a învățat alfabetul la doi ani. La trei ani, număra până la 100. De asemenea, Vlad știe să citească, dar doar dacă este scrisul cu majuscule. Părinții i-au făcut lui Vlad un canal de Youtube, iar acum are peste 5.000 de vizualizări. Părinții au fost nevoiți să îl mute pe Vlad de la grădiniță pentru că nu mai era de nivelul lui. Nu îi sperie gândul că ar putea să aibă un copil genial, care se adaptează mai greu. Spun că vor găsi soluții, chiar dacă recunosc că asta implică sacrificii.