Cetatea Bender are nevoie de intervenții urgente care să asigure conservarea construcției. Acestea sunt concluziile expertizei tehnice, realizată recent de o companie italiană, aleasă prin concurs internațional în cadrul proiectului „Măsuri de Promovare a Încrederii”, susținut de Uniunea Europeană și implementat de Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD Moldova), transmite MOLDPRES.

Potrivit experților, printre cele mai serioase probleme ale fortăreței se numără golurile din ziduri, rămase după descompunerea unor bârne de lemn, temelia șubredă a bastionului și starea degradată a unuia dintre turnuri. Experții au folosit metode tehnice inovative pentru a efectua expertiza tehnică a cetății Bender. În particular, au realizat tomografia zidurilor și geo-scanarea terenului adiacent, procedee datorită cărora au descoperit golurile în pereți și problemele la nivelul temeliei bastionului. Pentru a confirma concluziile, specialiștii au efectuat și săpături în câteva locuri, pe teritoriul citadelei.

În timpul acestor lucrări, supravegheate de un arhitect din Chișinău, au fost descoperite o monedă, două ghiulele, două străchini și două potcoave din sec. XVI-XVII, precum și mai multe fragmente ceramice din diferite perioade. Aceste obiecte au fost transmise administrației cetății marţi, 4 februarie, la evenimentul de prezentare a expertizei tehnice.

Proiectul de conservare a cetății va fi realizat de aceeași companie, însă lucrările urmează să fie efectuate de o altă societate care va fi selectată până la sfârșitul anului 2020, în baza unui concurs desfășurat în cadrul aceluiaşi program.

Uniunea Europeană a anunțat la sfârșitul anului trecut că va susține conservarea cetății Bender și a Circului din Chișinău, alocând câte peste 2 mln de euro pentru fiecare. Proiectele sunt realizate prin intermediul Programului UE „Măsuri de Promovare a Încrederii”, scopul căruia constă în consolidarea încrederii între locuitorii celor două maluri ale Nistrului prin implicarea lor în inițiative comune de dezvoltare.