Filiala din Strășeni a Partidului Unității Naționale împreună cu președintele formațiunii, Octavian Țîcu, au adus astăzi un omagiu prim-ministrului Republicii Democratice Moldovenești, Daniel Ciugureanu, printr-o depunere de flori la placa comemorativă a acestuia, instalată în Strășeni.

„Astăzi, echipa PUN Strășeni, împreuna cu președintele Partidului Unității Naționale, Octavian Țîcu și membrii Biroului Politic Republican, au depus flori la placa comemorativă a prim-ministrului Republicii Democratice Moldovenești, ministru pentru Basarabia în Guvernul României în perioada 9 aprilie 1918 - 30 noiembrie 1919, Daniel Ciugureanu. Partidul Unității Naționale păstreăză și promovează valorile noastre românești și ține vie amintirea personalităților care au contribuit la făurirea României Mari în 1918”, se arată într-un mesaj pe pagina de Facebook a PUN.

Președintele PUN a subliniat faptul că prezența lui Daniel Ciugureanu este una epizodică în istoria Strășeniului și a specificat în ce perioadă anume.

„El a fost medic în Vorniceni (rn. Strășeni), în anul 1913, dar în această prezență, ca și multe altele din localitățile Basarabiei de atunci, a purtat mereu cu sine ideea de reîntregire a neamului românesc. (...) Astăzi, suntem la câteva zile de la nașterea lui, dar și la câteva zile de la numirea lui ca prim-ministru a Republicii Democratice Moldovenești”, a menționat Octavian Țîcu în cadrul evenimentului. 

Menționăm că, recent, la data de 9 decembrie, s-au împlinit 134 ani de la nașterea lui Daniel Ciugureanu. 

Acesta a fost un politician român din Basarabia, Deputat în Sfatul Țării de la Chișinău, Prim-ministru al Republicii Democratice Moldovenești, Ministru pentru Basarabia în patru guverne ale României, Deputat și Senator la Bucureşti, Vicepreședintele Camerei Deputaților, Vicepreședintele și Președintele Senatului Regatului România Mare.

Doctorul Daniel Ciugureanu a fost unul dintre promotorii Unirii Basarabiei cu România.

Pe 24 Ianuarie 1918, Sfatul Țării a votat în unanimitate pentru proclamarea independenței Republicii Democratice Moldovenești, iar în calitate de Prim-ministru al noii republici a fost ales doctorul Daniel Ciugureanu. După Unire a fost Ministru pentru Basarabia în patru guverne românești în perioada 9 Aprilie / 22 aprilie 1918 - 30 noiembrie 1919.

Daniel Ciugureanu a fost unul dintre oamenii de seamă ai vieții politice românești din prima jumătate a secolului trecut, personalitate care a contribuit esențial la aducerea Basarabiei înstrăinate la sânul patriei-mame - România.

Moartea lui Daniel Ciugureanu a survenit în circumstanțe suspecte. Informațiile oficiale privind moartea lui Daniel Ciugureanu reprezintă un fals grosolan. Se presupune că a fost îngropat în "Cimitirul sărăcilor" de la Sighetul Marmației, iar locul exact unde se topesc osemintele Martirului nefiind cunoscut până în prezent.