Cu torțe în mâini, flori și muzică patriotică - așa s-a desfășurat marșul de comemorare a martirilor Ion și Doina Aldea-Teodorovici. Evenimentul a avut loc în seara zilei de 30 octombrie și a fost organizat de asociația ”Generația Unită”. Marșul a pornit de la monumentul lui Ștefan cel Mare, coloana fiind însoțită pe parcurs de muzica celor două inimi gemene. Ajunși la monumentul lui Ion și Doina, cei prezenți au depus coroane de flori, au aprins lumânări și au interpretat piesele regretaților. 

„Unii ar spune că Ion și Doina nu au făcut nimic semnificativ, însă prin piesele lor au reușit să ridice în picioare o națiune întreagă. Este de datoria noastră să nu dăm uitării pe cei care și-au jertfit viața pentru idealul național”, a menționat Radu Pîslari, unul din organizatorii evenimentului.

Amintim că, soții Doina și Ion Aldea-Teodorovici au murit în noaptea de 29 spre 30 octombrie într-un accident cumplit, în apropierea localității Coșereni, România. Aceștia au lăsat în urmă peste 300 de piese despre limba română, tricolor și grafie latină și o tragedie națională. 

Foto: Gabriel DEMIAN.