Un concert cu genericul ”Jazz in the Park” va avea loc vineri, 2 august, la 18.00, în parcul Valea Morilor din capitală. Evenimentul este organizat de Jazz'n Chișinău și Pretura sectorului Centru din municipiul Chișinău.

Solicitat de MOLDPRES, Valeriu Culea, conducătorul formației și unul dintre organizatorii evenimentului, a menționat că spectacolul va dura două ore, iar în cadrul lui vor fi interpretate piesele sale.

Împreună cu formația noastră (Valeriu Culea - clape, lider proiect, Silvia Allegro - voce, Nikita Morozov - bas, Garry Tverdohleb - tobe)  va evolua saxofonistul Christophe Beck din Stuttgart, Germania. Acesta este primul nostru concert după cel susținut la închiderea Festivalului  Internațional Jazz’n Chișinău”, a precizat Valeriu Culea.

Cea de-a VII-a ediție a Festivalului Internațional Jazz’n Chișinău s-a desfășurat în perioada 16-18 aprilie, la Filarmonica Națională ”Serghei Lunchevici” din Chișinău, la Soroca, Taraclia și Tiraspol. În cadrul lui au evoluat formații și artiști din nouă țări: R. Moldova, Germania, Italia, Marea Britanie, Polonia, România, Rusia, SUA și Ucraina.