„Siberia din oase”, o docudramă în regia Leontinei Vatamanu despre basarabenii deportați în Siberia în anii 1941-1949, va fi proiectat între 29 iunie – 3 iulie la cinematograful Patria Loteanu din Chișinău.

Un film dedicat basarabenilor deportaţi în Siberia în perioada anilor 1941-1949, „Siberia din oase” e construit din confesiunile a patru protagonişti, care au fost ridicaţi şi trimişi forţat în Siberia, în cel de-al doilea val de deportări, în noaptea din 6 spre 7 iulie 1949.

Toate întâmplările din acest film sunt adevărate. Fiecare episod are o istorie separată. În ansamblu, ele punctează ororile şi dramele prin care au trecut zeci de mii de basarabeni în perioada stalinistă.  

„Siberia din oase” este o producție OWH Studio cu suportul CNC MOLDOVA, în asociere cu Moldova-Film și Paradox Film, și e lansat cu ocazia marcării a 70 de ani de la deportările din Basarabia din 1949. 

Programul proiecțiilor și prețul biletelor:

Sâmbătă, 29 iunie, 17.50 (Sala mică) – 105 MDL
Duminică, 30 iunie, 17.50 (Sala mică) – 105 MDL
Luni, 1 iulie, 17.50 (Sala mică) – 85 MDL
Marți, 2 iulie, 17.50 (Sala mică) – 85 MDL
Miercuri, 3 iulie, 17.50 (Sala mică) – 85 MDL