Tablourile „Plugul cu boi” şi „Ciobănaş cu turma de oi”, de Nicolae Grigorescu, sunt picturile cu cea mai mare valoare estimată în Licitaţia de Vară de la Galeria Artmark din București, programată pentru 11 iunie

Tabloul „Plugul cu boi”, pictat în ulei pe lemn în anul 1903, are o valoare estimată între 60.000 şi 90.000 de euro, în timp ce valoarea tabloului „Ciobănaş cu turma de oi” (1895-1900) a fost estimată între 25.000 şi 45.000 de euro.

Tot între 25.000 şi 45.000 de euro este estimată şi valoarea lucrării „Nud cu evantai”, realizată de Gheorghe Petraşcu în 1930, ulei pe pânză ce provine din colecţia istorică a inginerului Leon Laserson (1887-1946).

Între cele 196 de loturi ale Licitaţiei de Vară se mai numără și lucrările „Tătăroaică" de Nicolae Tonitza (estimat între 1.500 şi 2.500 de euro), „Hanul din Moineşti", de Ştefan Luchian (estimat între 20.000 şi 30.000 de euro), „Interior din strada Zambaccian", de Gheorghe Petraşcu (12.000 - 18.000 de euro), „Sena" lui Theodor Pallady (8.000 - 14.000 de euro), „Pagodă din Kyoto", de Samuel Mützner (7.000 - 12.000 de euro), „Peisaj din Toledo" de Iosif Iser (2.000 - 3.000 de euro), „Peisaj la Balcic", de Ion Ţuculescu (25.000 - 35.000 de euro), şi „În grădină”, de Theodor Aman (20.000 - 30.000 de euro).

Licitaţia va avea loc pe 11 iunie, de la ora 19.00, la Athénée Palace Hilton Bucureşti, relatează News.ro.