Cea de a 64-a ediție a concursului internaţional de muzică „Eurovision Song Contest 2019”, de la Tel Aviv, a fost câștigată de către Duncan Laurence, reprezentantul Olandei.

 După 44 de ani, Eurovisionul ajunge din nou în Olanda. Piesa „Arcade” a lui Duncan Laurence a fost favorita publicului, cel care a schimbat radical clasamentul. 

Interpretul în vârstă de 25 de ani a obținut un total de 492 de puncte, fiind urmat de Soldi, reprezentantul Iatliei, cu 465 de puncte, iar pe locul trei s-a clasat reprezentantul Rusiei, Serghei Lazarev, cu 369 de puncte.

Laurence a fost cel mai bine cotat la casele de pariuri chiar şi înainte de cele două semifinale, care au avut loc marţi şi joi.

În marea finală au cântat 26 de participanţi. R.Moldova și România nu au intrat anul acesta în finala concursului.

Pe lângă statele calificate din semifinale, în marea finală au participat  reprezentanţii celor cinci ţări fondatoare ale concursului, dar şi ţara gazdă: Marea Britanie, Germania, Italia, Spania, Franţa şi Israel.

Eurovision este o competiţie muzicală internaţională, organizată de European Broadcasting Union (EBU), cea mai mare asociaţie a televiziunilor publice din Europa. Prima ediţie a avut loc în 1956, la Lugano, în Elveţia.