John Singleton, regizor şi scenarist cunoscut pentru „Boyz n the Hood”, primul cineast afro-american nominalizat la Oscar pentru regie, a murit la vârsta de 51 de ani.

Singleton a suferit un atac cerebral şi a fost internat pe 17 aprilie. A fost deconectat de la aparate luni şi a murit câteva ore mai târziu, la spitalul Cedars-Sinai din Los Angeles, scrie news.ro.

Familia lui a transmis într-un comunicat că John Singleton a murit „liniştit, înconjurat de familie şi prieteni”.

John Singleton a crescut în Los Angeles, devenit decor pentru creaţia sa. A urmat cursurile facultăţii de film de la USC şi a transformat lucrarea lui de final în scenariul pentru „Boyz n the Hood” (1991).

El a insistat să regizeze filmul după ce Columbia Pictures s-a arătat interesată de scenariu. „Nu aveam de gând ca cineva din Idaho sau Encino (Los Angeles) să regizeze acest film”, a spus el la a 25-a aniversare a lungmetrajului cu Ice Cube şi Cuba Gooding Jr. în distribuţie.

Filmul este o privire asupra tinerilor afro-americani din comunităţile distruse de droguri şi violenţă. Singleton a fost nominalizat la Oscar pentru scenariu şi regie. Pe lângă faptul că a fost primul regizor de culoare care a primit o nominalizare din partea Academiei americane de film, el a fost şi cel mai tânăr cineast care a primit o selecţie pentru regie, având atunci vârsta de 24 de ani.

„Pe măsură ce realizam filmul, învăţam să regizez”, a mai spus el.

Singleton a regizat apoi videoclipuri muzicale, între acestea numărându-se „Remember the Time” - Michael Jackson - cu Eddie Murphy, Iman şi Magic Johnson.

Cineastul a mai semnat filme ca „Poetic Justice” (1993), cu Tupac Shakur şi Janet Jackson, „Higher Learning” (1995), un remake al „Shaft” (2000), cu Samuel L. Jackson, şi al doilea film din franciza „Fast and Furious”, „2 Fast 2 Furious” (2003).

Singleton a fost contractat să regizeze lungmetrajul documentar „All Eyez on Me” (2017), despre rapperul Tupac Shakur, însă a părăsit proiectul din cauza unor neînţelegeri la nivel creativ.

Ca producător, a lucrat la proiecte ca „Hustle & Flow” (r. Craig Brewer), cu Terrence Howard şi Ludacris în distribuţie, şi la „Illegal Tender” (r. Franc. Reyes).

El a regizat şi episoade în producţii de televiziune ca „The People v. O.J. Simpson: American Crime Story” (2016), pentru care a primit o nominalizare la premiile Primetime Emmy şi Directors Guild, „Rebel” şi „Snowfall”, „Billions” şi „Empire”.

În 2003, el a primit o stea pe Hollywood Walk of Fame.

Cineaştii Spike Lee, Ava DuVernay şi Jordan Peele, actorii Samuel L. Jackson, Viola Davis şi Regina King, i-au adus un omagiu lui Singleton, despre care au spus că a fost „un adevărat prieten”, „un artist curajos” şi „o sursă de inspiraţie”.