Dan Robbins, artistul care a inventat pictura pe numere, a murit în Sylvania (Ohio) la vârsta de 93 de ani, informează BBC.

Robbins lucra la o firmă de produse pentru pictură, în anii 1940, când a inventat kiturile. În următorul deceniu, au fost vândute milioane de bucăţi în Statele Unite, scrie news.ro.

Inspiraţia lui a fost Leonardo da Vinci, care a folosit o metodă similară când îşi învăţa ucenicii să picteze.

Dan Robbins lucra la Palmer Paint, companie care vindea seturi de pictură pentru copii, după ce a luptat în Al Doilea Război Mondial.

Şeful firmei i-a cerut lui Robbins să vină cu o idee pentru a atrage şi clienţi adulţi.

„Mi-am amintit că am auzit că Leonardo a folosit fundaluri numerotate pentru elevii luişi m-am gândit să încerc ceva asemănător”, a povestit el, în 2004, la un eveniment dintr-o galerie din Chicago.

Kitul cuprindea planşe cu numere imprimate care corespundeau culorilor numerotate, pensule şi o paletă. Puteau fi pictate peisaje, balerine şi pisici. Cea mai cunoscută lucrare a companiei a fost „Cina cea de taină”.

În 2013, întrebat dacă pictura pe numere poate fi considerată artă, el a spus: „Nu, este doar experienţa de a pune mâna pe o pensulă”. Scopul, a spus el, consta în recrearea experienţei prin care trecea un adevărat artist. 

În 1955, cifra vânzărilor a ajuns la 20 de milioane de dolari, iar curând alte branduri au lansat kituri asemănătoare, iar firma la care lucra Robbins a dat faliment.

A devenit apoi decorator de torturi, iar în 1973 s-a pensionat şi a pictat din pasiune.

În 2001, o colecţie de lucrări pictate pe numere a fost expusă la National Museum of American History.