Portretul lui Charles Dickens care a fost regăsit după 130 de ani va fi expus în casa din Londra a scriitorului, în luna aprilie, ca parte din campania muzeului de strângere de fonduri pentru cumpărarea lui.

Pictura semnată de Margaret Gillies va putea fi văzută la Charles Dickens Museum, unde autorul a scris „Oliver Twist” şi „Nicholas Nickelby”, a finalizat „The Pickwick Papers” şi a început „Barnaby Rudge”, între 2 şi 7 aprilie, scrie news.ro.

Dickens s-a mutat în casa din cartierul Bloomsbury în 1937. Muzeul deţine cea mai mare colecţie de materiale legate de viaţa şi opera scriitorului.

Instituţia încearcă să strângă fonduri pentru a cumpăra tabloul. Prin campania demarată a fost strânsă până acum suma de 65.000 de lire sterline din totalul necesar de 180.000 de lire sterline.

Pictura a ajuns anul trecut la galeria Philip Mould & Co din Londra şi după cercetări a fost confirmat că este portretul lui Charles Dickens realizat de Gillies.

Portretul a fost realizat în şase şedinţe, în 1843, când scriitorul avea 31 de ani şi se afla în procesul de scriere a nuvelei „A Chrismas Carol”.

Tabloul a fost expus în 1844, la expoziţia Royal Academy.

În 1886, Gillies a spus că nu ştie unde se află tabloul, iar acesta a fost descoperit în 2017, la o licitaţie în Africa de Sud.