O echipă internaţională de oameni de știință a reuşit să descifreze secretul celebrei tehnici picturale 'impasto', folosită în secolul al XVII-lea de Rembrandt, au anunțat în această săptămână reprezentanţii Sincotronului din Geneva, care au participat la realizarea acestui studiu, informează AFP. Coordonate de Rijksmuseum din Amsterdam şi departamentul de Ştiinţa materialelor de la Universitatea Delft din Olanda, cercetările au permis descoperirea ingredientului-cheie folosit de maestrul olandez în aplicarea acestei tehnici, în vederea obţinerii unor imagini în relief în anumite zone ale pânzelor sale.

Cercetătorii au demonstrat că ingredientul misterios al efectului 'impasto' era 'plumbonacritul'. Este extrem de rar să găsim acest compus în picturile din acea epocă', au explicat specialiştii de la Sincotronul din Geneva - sincotronul este un tip circular de accelerator de particule - citând Angewandte Chemie, o revistă olandeză în care studiul a fost publicat recent. 'El a fost detectat în câteva eşantioane prelevate din picturi din secolul al XX-lea şi într-un pigment (...) degradat dintr-o pictură de Van Gogh', a precizat acel centru european pentru cercetări ştiinţifice într-un comunicat, scrie dcnews.ro.

 

Tehnica 'impasto'

'Cercetările noastre arată că prezenţa lui nu este accidentală, nici provocată de o contaminare, ci rezultă dintr-o sinteză voluntară', a subliniat Victor Gonzalez, autor al studiului şi cercetător la Rijksmuseum din Amsterdam. Rezultatele au fost obţinute cu ajutorul Sincotronului din Geneva, care a analizat mai multe eşantioane cu fragmente minuscule din trei tablouri celebre pictate de Rembrandt - 'Portretul lui Marten Soolmans' (1634), 'Bathsheba' (1654) şi 'Susanna' (1647).

Tehnica 'impasto' a permis artistului olandez să adauge o a treia dimensiune în operele sale graţie 'aplicării unui strat de vopsea groasă pe pânză, într-o cantitate suficientă pentru a o scoate din suprafaţa plană'.

Pe parcursul unor cercetări precedente, cercetătorii au descoperit că pictorul olandez a obţinut faimosul său 'efect impasto' prin asocierea unor diverse 'materiale disponibile pe piaţa olandeză din secolul al XVII-lea', inclusiv a 'albului de plumb' şi a 'lianţilor organici', precum uleiul de in. Cercetările continuă în prezent şi asupra altor capodopere ale pictorului, însă vizează şi pânzele altor mari maeştri olandezi, precum Vermeer, pentru a vedea dacă toate tablourile din epocă bazate pe tehnica 'impasto' conţin plumbonacrit, dar şi pentru a elimina ipoteza potrivit căreia Rembrandt a putut să utilizeze şi 'alte reţete'.