Doctorul habilitat în medicină, profesor universitar, laureat al Premiului Național în domeniul sănătății, Constantin Ețco a decedat noaptea trecută la vârsta de 76 de ani.

Despre regretatul eveniment a anunțat ofițerul de presă a Institutului de Medicină Urgență, Petru Craveț, care a transmis condoleanțe familiei îndurerate. 

 Astă noapte s-a stins din viaţă profesorul Constantin Eţco. Vestea a căzut ca un fulger peste mine, deoarece chiar cu trei zile înainte de tragedie am realizat cu el un interviu despre anii copilăriei sale....Amintirea despre el va rămâne mereu vie şi nestrămutată. Regretele mele soţiei, familiei fiicei şi tuturor rudelor”, a precizat Craveț pe Facebook. 

Constantin Eţco s-a născut în satul Horodişte, raionul Călăraşi, într-o familie de ţărani mijlocaşi, la 22 iulie 1941. A crescut doar cu mama, tatăl său fiind deportat în Siberia. A absolvit şcoala de 7 ani din satul natal, apoi şcoala medie din satul Pârjolteni. După 2 ani de muncă grea, a intrat la Şcoala Medicală din orașul Tiraspol, pe care o absolveşte cu succes în 1961. Urmează apoi serviciul militar, iar, în 1965, se înscrie la Facultatea Curativă a Institutului de Stat de Medicină din Chişinău (astăzi USMF N. Testemiţanu). Fiind pasionat de ştiinţă, Constantin Eţco a efectuat o serie de cercetări în domeniul medicinei sociale, studiind cauzele şi nivelul mortalităţii infantile şi căile de reducere a acesteia.

Constantin Ețco a fost membru al Academiei Internaţionale „Neosfera” de la Moscova, al Academiei Internaţionale de Informatizare şi al Academiei Internaţionale de Management. A scris peste 430 de lucrări ştiinţifice, inclusiv 14 monografii, 12 manuale, ghiduri şi mai bine de 30 de îndrumări metodice pentru medici şi studenţi.