Biblioteca Națională vă invită la expoziția „Marina moldovenească descoperită în miniatură” care se desfășoară în aceste zile la muzeu.

Potrivit instituției, în cadrul expoziției sunt prezente șapte modele de nave maritime în miniatură, realizate de către marinarul și istoricul, Ion Friptu. Acesta este autorul monografiei „Evoluția marinei autohtone”. Conform informațiilor, marina moldovenească a pornit de la plute primitive, monoxile, tumbaze şi bărci, scobite din trunchiuri de copaci, opere de muncă și inspirație ale dubăsarilor şi meşterilor corăbieri geto-daci.

„Fiecare obiect este rezultatul unei munci minuțioase, asidue și exacte”, se arată într-un anunț al bibliotecii.

Expoziția poate fi vizitată în spațiul expozițional de la etajul 2, blocul central de pe strada 31 August 1989, nr. 78 „A”.