Volodimir Poiata s-a născut pe 15 mai 1936 în Colbasna, raionul Râbniţa (pe atunci R.A.S.S.M. În 1943 a intrat în clasa I, românească, apoi a continuat şcoala în limba ucraineană. A absolvit Institutul Farmaceutic din Odesa în 1953. După ansolvirea institutului este trimis în Străşeni, unde a condus o farmacie până în 1962, când se mută împreună cu soţia în Kiev, unde aceasta fusese repartizată. Volodimir Poiată scria versuri încă de când era la şcoală şi a reînceput abia cu 15 ani în urmă, din nostalgie după Moldova. „Inima se trezea” spune domnul Volodimir. În două săptămâni, în 1995, muncind doar noaptea, a tradus Luceafărul lui Mihai Eminescu. A publicat Luceafărul în volum în 2012. A mai tradus Poezii de Eminescu (2013) şi o antologie bilingvă de poezie românească – Ecoul (2015). A publicat volumele traduse din română în ucraineană din resursele proprii. Este autorul a trei volume de poezie: Спiвай, моя лiра (Cântă, lira mea, 2007), Колиска з верболозу (Leagăn din salcie, 2009), На крилах любовi (Pe aripile dragostei, 2016, dedicată pământenilor din Moldova). Este membru al Uniunii Scriitorilor din Ucraina.

Volodimir Poiata (sau Vladimir Poiata) a impresionat redacţia Deschide.md prin dragostea sa faţă de literatura română pe care o traduce şi o promovează în Ucraina şi, din acest motiv, noi am hotărât ca împreună cenaclul Republica să-i acordăm Premiul „Victor Bucătaru.”

Puteţi urmări acordarea premiilor aici. Dumnealui ne-a oferit în exclusivitate un interviu.

- Domnule Volodimir Poiata, m-am bucurat mult să vă cunosc, să văd un om care dezinteresat se ocupă de promovarea literaturii române în Ucraina. Vă mulţumesc!

Bună ziua, dragă Alexandru!

Sunt bucuros de scrisoarea ta, care mi-a adus o parte din bucuria și fericirea pe care le-am retrăit în Moldova noastră însorită.

- După ce v-aţi stabilit în Kiev, aţi mai mers în Colbasna, acolo unde v-aţi născut? Ce sentimente aveţi când vizitaţi locurile natale?

Desigur că locuind atâția ani în Kiev (57), nu o dată am revenit în Colbasna când mai erau vii părinții și rudele. În satul în care pe vremuri trăiau în jur de 6000 de oameni au rămas, cred, vreo două sute. Ultima oară am fost acolo acum vreo șapte ani și am văzut că oameni răi mi-au distrus casa, mă doare inima când văd stricăciunile, din cauza valului de amintiri ochii mi se umplu de lacrimi.

- Îmi spuneaţi că aţi scris mai mulţi ani noaptea, pe ascuns. De ce pe ascuns?

Pentru că nu eram sigur de perfecțiunea lor, consideram că scriu doar pentru mine, le ascundeam ca pe ceva foarte intim. Odată am întâlnit o colegă de clasă - jurnalistă, ea și-a amintit că în școală  scriam poezii pentru gazeta de perete. M-a rugat să-i dau ce mai scriu. Așa s-a născut primul meu volum "Співай моя ліро". De aici a început totul. Ucrainenilor le plac traducerile mele din română și mă recompensează moral: în2015 mis-a acordat Premiul Internațional M. Singaivski pentru cartea  "Ecoul", iar în  2016 – am primit medalia de aur Insigna de Onoare a Uniunii Scriitorilor din Ucraina. Toate premiile sunt fără bani, nu am nici un ajutor financiar. Îmi public cărțile din contul meu, iar pensia este de 1400 de grivne.

- După o viaţă în care aţi activat în alt domeniu, soţia vă încurajează acum să scrieţi şi să traduceţi?

Soția mea, Alexandra, s-a îndrăgostit de Moldova și-i pare foarte rău și acum că am plecat.  Ea e fascinată de obiceiurile și tradițiile, de cultura și noblețea acestui popor.  Toată familia mă susține enorm în procesul meu de creație și se bucură de premiile pe care le-am primit acum în Chișinău.

Cum v-aţi simţit la Chişinău şi la Soroca în timpul Festivalului Internaţional Primăvara Europeană a Poeţilor?

În timpul festivalului, dar și în general în Moldova, m-am simțit ca acasă, ca un fiu întors la mama care îl îmbrățișează cu duioșie.

- Ce mai traduceţi acum?

Acum traduc din Grigore Vieru și B. P. Hasdeu, vreau să public o antologie de poezie românească.  Acesta este scopul vieții mele acum.

Îmi amintesc cu dragoste de Arcadie Suceveanu, de Dumitru Apetri, de tine și de draga de Moni. Îi salut pe toți. Vă îmbrățișez.

- Vă mulţumesc şi sper să ne revedem cu bine la Chişinău sau la Kiev!