Muzeul Național de Etnografie și Istorie Naturală organizează, și în acest an, o serie de evenimente cu prilejul Nopții Europene a Muzeelor ce va avea loc sâmbătă, 20 mai, conform unui comunicat de presă al instituției.

Vă prezentăm mai jos agenda activităților din 20 mai de la Muzeul Național de Etnografie și Istorie Naturală (MNEIN):

15.00 – Deschiderea oficială a sărbătorii „Noaptea Europeană a Muzeelor”. Evoluează grupul etnofolcloric „Ștefan Vodă”, conducător artistic – Tudor Ungureanu, Artist al Poporului.

16.00 – Program etnofolcloric cu participarea comunităților etnice din Republica Moldova. Obiceiul de chemare a ploii „Piperuda” și „Ghermancio”, Ansamblul etnofolcloric bulgar „Văglence”, conducător – Ana Pagur. Program folcloric prezentat de Ansamblul „Raduga”, Uniunea Ucrainenilor din Republica Moldova.        

17.00 – Program muzical cu participarea ansamblurilor etnofolclorice „Bogheana”, conducător artistic – Zinaida Trifan, s. Câșlița Prut, r. Cahul, și „Moștenitorii”, Liceul Teoretic „M. Sadoveanu”, Chișinău, conducător artistic – Valeriu Chiper (curtea muzeului).   

18.00 – Vernisarea Expoziției „Nunta nunților... (Din patrimoniul MNEIN)”.

19.00 – „Din folclorul de nuntă. Program muzical”. Interpreți: Dina Vrăjmașu, Ansamblul etnofolcloric „Plăieșii”, conducător – Nicolae Gribincea, Maestru în Arte.

19.40 – Recital de poezie națională, cu participarea studenților de la Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice, profesor – Lucia Pogor (Sala 16).

20.00 – Concurs „Cunoașteți natura?” și puzzle-uri tematice pentru copii, Secția Științele Naturii, MNEIN, Societatea pentru Protecția Păsărilor și a Naturii (Sala 16).

21.00 – Program artistic susținut de interpreta Suzana Popescu, Maestru în Arte (Sala 16).

22.00 – Concurs etnografic „Cine știe, câștigă”, Secțiile Etnografie și Patrimoniu, MNEIN (Sala 16).

23.00 – Recital de muzică ușoară. Evoluează Vasile Fotescu, lector universitar (Sala 16).

De asemenea, pe parcursul zilei va fi organizat un concurs în cadrul căruia în sala nr.5 va fi expusă o piesă din patrimoniul muzeului, pentru ca publicul ingenios să determine denumirea corectă și utilizarea sa. Vor mai fi organizate master-class-uri de confecționare a bijuteriei tradiționale, pieselor din ceramică și prelucrare artistică a lemnului, cu participarea meșterilor populari: Maria Negru-Vodă, Victor Pelin, Andrei Sclifos în sala 18. Pe lângă acestea, va fi și o expoziție de biciclete retro, din colecția lui Vasile Fotescu, și tur ciclistic în curtea muzeului.

Sursa: muzeu.md