De Ziua Internațională a Iei, președintele R.Moldova, Maia Sandu, a venit cu un mesaj în care apreciază importanța piesei principale a portului tradițional românesc.

„Pentru neamul nostru, ia nu este un simplu obiect vestimentar, ci un simbol care, din vremuri străvechi, are un rol de protecție împotriva primejdiilor. Este un poem ce încifrează și descifrează cele mai adânci semnificații ale viețuirii noastre, fiecare semn brodat purtând în spate o poveste. Nașterea, viața și moartea, rodul pământului, apa și soarele - toate au fost fir cu fir, cu măiestrie și migală, înveșnicite pe ie de bunicile și mamele noastre”, se arată în mesajul președintelui. 
Totodată, ea și-a exprimat recunoștința față de de cei care promovează cămașa tradițională românească și a apreciat faptul că această piesă vestimentară este valorificată în orice colț al lumii.
„Mă bucur că această tradiție n-a dispărut, ba chiar cunoaște o renaștere prin entuziasmul și energia meșterițelor noastre. Oriunde s-ar afla - la Nisporeni, Strășeni, Bruxelles sau New York -, ele își brodează cu fir subțire, dar trainic, dorul, speranța, încrederea și împlinirea. Recunoștință multă și celor care promovează, tenace și cu devotament pentru valori, introducerea cămășii tradiționale românești în Patrimoniul Imaterial al Umanității. Să purtăm ie cu mândrie!”, a conchis președintele. 

Ziua Universală a Iei este sărbătorită, în fiecare an, pe 24 iunie. Sărbătoarea iei promovează cămașa din pânză cu broderii impresionante, care amintește de lada cu zestre a bunicii. Pentru a arăta cât de mult prețuiesc portul românesc, oameni din peste 50 de țări din lumea întreagă îmbracă ia în această zi de sărbătoare, Ziua Internațională a Iei.

În ultima duminică a lunii iunie Republica Moldova va marca Ziua Portului Popular.