Filmele digitalizate din arhiva Moldova Film vor fi difuzate la cinematograful Odeon din Chișinău. Este vorba despre documentare, filme artistice și de animație din arhiva Moldova Film, care au fost supuse procesului de digitalizare și acum sunt gata pentru revenirea pe marile ecrane.

Potrivit Ministerului Culturii, inițiativa de digitalizare a filmelor din arhiva Moldova Film a fost selectată pentru finanțare în urma unui concurs lansat de Programul UE „Măsuri de Promovare a Încrederii” implementat de UNDP Moldova, cu vot consultativ din partea publicului. Și Ambasada SUA la Chișinău și-a adus aportul la digitalizarea filmelor. 

Primul film care a fost supus digitizării este „Haiducul”, pelicula câștigătoare la festivalul de film de la Cannes din 1986, secțiunea scurt metraje. Tot cu acest film va fi lansată și proiecția de filme digitalizate din arhiva Moldova Film în perioada 16-24 iunie.

Intrarea este gratuită, în limita locurilor disponibile.