Ministerele Culturii de pe ambele maluri ale Prutului vor continua să își sincronizeze forțele astfel ca activitatea culturală românească să își continue dezvoltarea atât în România, cât și în R. Moldova. Declarația a fost făcută de ministrul Sergiu Prodan în cadrul vizitei sale la București. Acesta a amintit că cele două instituții conlucrează sub sloganul ”o cultură - doi miniștri”, stabilit împreună cu omologul său român, Lucian Romașcanu.

Prodan a declarat că, în cadrul vizitei sale la București, a avut o serie de întâlniri cu reprezentanții instituțiilor subordonate Ministerului Culturii din România și că va prelua buna experiență pentru a o implementa în R. Moldova.

Avem o serie de sugestii, necesități, solicitări pe care le-am transmis. Vrem să sincronizăm forțele cu activitatea Ministerului Culturii din România, astfel ca cultura românească să fie reprezentată la orice activitate de artiștii de pe ambele maluri ale Prutului” a declarat Prodan.

Ministrul Culturii de la Chișinău a menționat că, atunci când Bucureștiul investește în cultura din R. Moldova, defapt investește la dezvoltarea culturii române în general, pentru că aceasta este una la două țări. 

Sergiu Prodan a declarat că a vizitat și mai multe muzee în timpul vizitei sale în România, precum și că a invitat Muzeul Hărților și Cărții Rare să vină în R. Moldova. De asemenea, el a anunțat despre intenția sa de a organiza o competiție între meșterii populari de pe ambele maluri ale Prutului. 

La rândul său, ministrul român al Culturii, Lucian Romașcanu, a declarat că va face tot posibilul pentru a ajuta la dezvoltarea culturii din R. Moldova, vorbind despre faptul că, în ciuda faptului că sunt două țări, cultura este una și aceeași.

În acest sens, Romașcanu a declarat că a decorat astăzi doi artiști de pe ambele maluri ale Prutului, pe maestrul Eugen Doga și pe soprana Elena Moșuc, cu câte o plachetă de onoare pentru aportul lor la dezvoltarea culturii române.