Reprezentanții blocului ACUM din raioanele Criuleni și Telenești au sesizat Comisia Electorală Centrală cu privire la mai multe nereguli care au avut loc după alegerile locale generale.

Astfel, consilierul blocului ACUM din localitatea Coșernița (r-nul Criuleni), Leonid Tricolici, a anunțat Comisia despre faptul că în noaptea de pe 5 pe 6 noiembrie președintele unei secții de votare, obținând ștampila secției, a mers prin sat pe la toți membrii biroului electoral și ar fi întocmit un alt proces-verbal în care au fost schimbați „în mod arbitrar doi consilieri”. Potrivit consilierului, în locul unui liberal-democrat, funcția de consilier i-a revenit unui reprezentant al PDM.

O altă ilegalitate depistată a avut loc în orașul Telenești (r-nul Telenești) unde victoria i-a revenit candidatului PLDM, Vadim Lelic. Reprezentantul ACUM, Anton Loreti, susține că există o bănuială rezonabilă că mai multe cereri pentru urna mobilă au fost întocmite fără ca persoanele incluse în listele electorale să cunoască despre acest fapt.

Totodată, susține Loreti, reprezentanții lui Vadim Lelic au oferit pachete cu produse alimentare persoanelor ce au solicitat urne mobile. În acest sens, reprezentantul ACUM a solicitat anularea voturilor calculate în urma deplasării cu urna mobilă.

De precizat că în urma scrutinului din 3 noiembrie din Telenești, Vadim Lelic a obținut 50,99% (1620 voturi), iar contracandidatul său, Anton Loreti, 49,01% (1557 voturi).