Judecătoria Chișinău urmează să examineze, luni, 11 noiembrie, (ora 14.00) rezultatele turului doi al alegerilor din Chișinău și să valideze mandatul primarului ales Ion Ceban.

Consiliul electoral de circumscripție Chișinău a transmis, pe 7 noiembrie, instanței de judecată procesele verbale cu privire la rezultatele alegerilor din 3 noiembrie 2019, scrie Radio Chișinău. 

Amintim că reprezentantul PSRM Ion Ceban a câștigat alegerile pentru funcția de primar al municipiului Chișinău după ce a obținut 52,39% din voturile exprimate în turul doi al alegerilor locale, depășindu-l pe contracandidatul său, liderul PPDA Andrei Năstase, care a acumulat 47,6%.