Consiliul Electoral al Circumscripției orașului Nisporeni, în urma renumărării voturilor, a atribuit un mandat de consilier local Partidului Unității Naționale. Decizia vine după ce zilele trecute reprezentanții PUN au demonstrat în instanță de judecată că există motive întemeiate pentru renumărarea voturilor, iar rezultatul poate afecta și distribuirea mandatelor.

Astfel, în urma renumărării, PUN a obținut voturi suplimentare care i-au permis obținerea unui mandat de consilier.

În acest sens, Consiliul local Nisporeni va arăta în felul următor: PDM – 10 mandate; blocul ACUM – 8 mandate, PSRM – 1 mandat; PCRM - 1 mandat, PUN – 1 mandat și încă două mandate vor fi atribuite candidaților independenți. Informația a fost confirmată pentru Deschide.MD de către președintele CECE I Nisporeni, Tatiana Cociu.

De precizat că în primul tur din 20 octombrie la vot în orașul Nisporeni au ieșit puțin peste 4 200 de persoane.