Astăzi, 2 noiembrie, este ziua tăcerii pentru concurenţii electorali la turul doi al alegerilor locale generale de duminică.

Legislaţia electorală prevede că acţiunile de agitaţie electorală sunt strict interzise în ziua alegerilor şi cea precedentă scrutinului. În aceste zile nu se permite desfăşurarea/reflectarea activităţilor/materialelor cu tentă de agitaţie electorală şi nici apariţia candidaţilor în alegeri la emisiuni televizate sau radiofonice. De asemenea, concurenţii electorali nu pot efectua virări în/din contul cu menţiunea „Fond electoral”.

Continuarea agitaţiei electorale în zilele menţionate de către mass-media, concurenţi electorali şi cetăţeni constituie contravenţie administrativă şi se sancţionează cu amendă, de la 15 la 30 de unităţi convenţionale, aplicată persoanei fizice şi cu amendă de la 35 la 50 de unităţi convenţionale, aplicată persoanei cu funcţie de răspundere sau candidatului electoral.

Alegeri locale generale vor avea loc în 384 de localităţi din ţară.