Deși la ora 18.00 au existat 8 secții de votare destinate circumscripției nr.48 (Transnistria de sud) unde nu au fost înregistrați alegători, cu 20 de minute înainte de închiderea secțiilor de votare, numărul acestora s-a redus la 5.

Astfel, este vorba despre secțiile de votare 48/5 (mun.Bălți), 48/6 (or.Anenii Noi), 48/21 (or.Rezina), 48/22 (or.Ștefan Vodă) și 48/24 (or.Ștefan Vodă).

De precizat că pentru alegerile în circumscripția nr.48 (Tiraspol, Bender, Slobozia) au fost deschise 25 de secții de votare în mai multe raioane ale Republicii Moldova.

Potrivit Comisiei Electorale Centrale, către ora 20.00, la urne de vot au ieșit doar 1 195 de alegători.