La ora 21:00, s-au inchis toate secţiile de vot. Prezența la vot a fost puțin peste 41,6% ceea ce înseamnă peste 1 173 000 de persoane. În Capitală prezența a fost mai redusă - puțin peste 36% sau aproximativ 230 000 de persoane.

UPDATE: 22:30 Prezența în cele patru circumscripții uninominale. În aproximativ jumătate de oră se vor închide și secțiile de votare din Europa de Est. Până la a ceastă oră, prezența în cele patru circumscripții uninominale pentru alegerile parlamentare noi arată în felul următor: Circumscripția nr. 17 Nisporeni - 27.000 Circumscripția nr. 33 Suburbiile de Vest ale Capitalei - 24.800 Circumscripția nr. 48 Transnistria - 1.200 Circumscripția nr. 50 Europa de Est - 9.600

Candidatul PUN la funcția de primar general, Octavian Țîcu, este unul dintre cei mai optimiști pretendenți la fotoliul de edil după închiderea secțiilor de votare.

Acesta spune că sunt trei opțiuni în ceea ce-l privește și toate sunt bune. Prima opțiune e să câștige din primul tur alegerile, a doua e să se califice în turul II și al treilea – clasarea pe locul trei în opțiunile de vot.

Chiar dacă va fi și a treia opțiune, spune Țîcu, asta va însemna obținerea celui mai bun rezultat pentru un partid proromânesc în alegeri.

Ion Ceban, candidatul PSRM la funcția de primar general al municipiului Chișinău, susține că indiferent cine va veni la conducerea Primăriei în urma alegerilor locale, viitorul primar și Consiliu municipal trebuie să țină cont de promisiunile făcute în cadrul campaniei electorale și să depună tot efortul pentru realizarea acelui program electoral. Declarația a fost făcută cu puțin timp în urmă în cadrul unui briefing de presă.

În această campanie eu mi-am propus să vin cu soluții foarte concrete pentru problemele pe care le are municipiul. Eu știu că ele pot fi rezolvate și știu că le vom rezolva împreună. Am idei concrete, am soluții concrete, am planuri concrete și am o echipă care să implementeze aceste lucruri”, a declarat el.

Ceban a menționat că, indiferent pentru cine nu ar vota astăzi locuitorii municipiului Chișinău, el va respecta alegerea lor.

Sunt sigur că în viitorul foarte apropiat vom pune în realizare absolut toate planurile. Sunt deschis pentru ideile din partea celorlalți contracandidați. Dacă ele vin să completeze programul pe care l-am propus eu, neapărat voi ține cont de acest lucru. Vreau ca următorul primar și următorul Consiliu neapărat să țină cont de ceea ce a spus în această campanie și să nu uite nici pentru o secundă de toate angajamentele pe care le-a făcut”, a punctat el.

Candidatul ACUM la funcția de primar al capitalei, Andrei Năstase și prim-ministrul Maia Sandu au făcut declarații de presă după închiderea secțiilor de votare. Potrivit lor alegerile de astăzi s-au dezvoltat în condiții bune, fără înregistrarea încălcărilor grave.

„Am luptat mult ca să păstrăm democrația și ca aceste alegeri să fie libere. Scrutinul s-au desfășurat în condiții bune, cu mici excepții. Vă mulțumim mult Dumneavoastră, o să așteptăm împreună cu voi rezultatele. Iar de mâine ne apucăm de lucru în localitățile unde am câștigat și în cele în care vom avea turul II”, a spus Maia Sandu. 

„Mulțumesc tutuor locuitorilor din Chișinău și suburbilor, dar și din întreaga țară și din afara ei. Aceste alegeri, poate cele mai importante din ultimii ani s-au desfășurat în condiții bune, fără incidente. Cu toate acestea, n-au lipsit atacurile, manipulările și intoxicările. Fac un apel la atenție și vigilență. Vă rog să fiți foarte atenți la numărătoarea voturilor și a proceselor verbale”, a declarat Andrei Năstase.   

Comparativ cu alegerile locale din Chișinău care au avut loc pe 20 mai 2018 prezența la vot nu s-a modificat semnificativ, atunci fiind prezenți la vot puțin de 35,5% din chișinăueni. 

Astăzi au votat aproximativ 10,51% - persoane cu vârsta de peste 70 de ani, 34, 28% persoane cu vârsta cuprinsă între 56-70 ani, 25,17% persoane cu vârsta cuprinsă între 41 - 55 ani, 23,16% de votanți au avut vârsta 26 - 40 ani, 6,89%: 18 - 25 ani 

Amintim că în această duminică, în Republica Moldova au avut loc alegeri locale generale. Secțiile de votare își încep activitatea la ora 7:00 și se închid la ora 21:00. La scrutin s-au înregistrat 3 761 candidați la funcția de primar și 50 410 persoane, la funcția de consilier.

Pentru alegerile locale generale au fost deschise 1969 de secții de votare. De asemenea au fost tipărite peste 7,8 milioane de buletine de vot, dintre care 6,1milioane în limba română.