Eudochia Rusu sau mătușa Dochița, așa cum o cunosc toți din satul Holoșnița, raionul Soroca, împlinește astăzi 100 de ani. Bătrâna a solicitat să voteze la domiciliu. Ea este de părere că cetățenii trebuie să aibă o relație bună și cu statul, iar participarea la alegeri este o obligație a fiecărui cetățean.

În cea mai mare parte a vieții, mătușa Dochița s-a dedicat familiei și copiilor. A muncit și la stat, iar acum primește o pensie de 205 lei. Bătrâna spune că mai câștiga din vânzarea lucrărilor făcute manual. Se pricepea bine la țesut covoare și la uns case și era poftită la ajutor. Au agonisit cu soțul niște bani din vânzarea covoarelor și după cinci ani trăiți într-un bordei au cumpărat o palmă de pământ și lemn pentru casă. Așa a început să crească gospodăria familiei Rusu din satul Holoșnița.

„Am făcut chirpici, am luat lemn, am grămădit ce puteam. Și apoi a venit fratele meu de la Șeptelici, de clacă, și am ridicat casa, am pus căpriorii. Într-o zi totul a făcut. Acum e mai bine de trăit. Care muncește — are”, spune femeia.

De vreo 20 de ani mătușa Dochița este văduvă. Bătrâna se trage dintr-o viță de femei longevive, sora sa fiind și ea una dintre cele mai vârstnice femei din raion. Ajunsă la această aniversare, Eudochia Rusu are o singură dorință: „Sănătate, vedere și să pot umbla”.

Observatorul de Nord