Modificările aduse la Codul Electoral, votate de Parlament pe 15 august, sunt salutabile, doar că au fost puse în practică după stabilirea datei alegerilor. Într-o conferință de presă la IPN, Pavel Postica, director de programe Promo-LEX, a spus că este regretabil că anumite modificări pot atinge procesul electoral pentru că sunt confuze pe aspecte ce țin de aplicarea prevederilor legale pentru alegerile locale generale și pentru alegerile parlamentare noi în unele circumscripții electorale.

Potrivit lui Pavel Postica, chiar dacă modificările au adus unele îmbunătățiri legate de finanțarea campaniei electorale, anumite facilități din perspectiva gender pentru concurenții electorali și facilități pentru alegătorii de peste hotare, nu toate vor fi puse în aplicare pentru acest scrutin, în special pentru alegerile parlamentare.

Pavel Postica a remarcat că „prin modificarea neinspirată a noțiunii de „agitație electorală” s-a produs un gol care lasă loc de interpretare pentru concurenții electorali rău intenționați”.

În cazul în care există un banner unde există doar o fotografie a unui personaj politic fără nici un îndemn de a vota, nu va fi interpretat ca publicitate sau agitație electorală. Aceste deficiențe credem că ar putea în ziua alegerilor și precedentă acestora să creeze aspecte problematice”, a spus Pavel Postica.

Promo-LEX salută facilitățile introduse din perspectiva gender, și anume stabilirea unei echități privind plasarea pe liste a persoanelor de același sex așa ca la fiecare zece locuri să fie asigurată cota de cel puțin 40 la 60. Salutabilă este și revizuirea în scădere a limitelor donațiilor, dar cu regret doar pentru alegerile locale generale, pentru cele parlamentare rămânând destul de mari.

Acum plafonul de donații este de 6 salarii medii pe economie pentru persoanele fizice și 12 pentru persoanele juridice. Pentru alegerile parlamentare plafoanele sunt de 100 și 200 de salarii medii pe economie”, a precizat el.

În privința activității organelor electorale, Promo-LEX constată că CEC s-a remarcat prin ajustarea cadrului normativ la modificările operate la Codul Electoral. Totuși, sunt și unele  neclarități. Bunăoară, câte grupuri de inițiative pot fi înregistrare de una și aceeași persoană care vrea să fie pretendent pentru două sau trei poziții.

Directorul de programe Promo-LEX a mai spus că organele inferioare CEC au fost deja constituite. Ponderea femeilor reprezintă 60% din totalul funcționarilor electorali, însă este o altă situație atunci când vine vorba de alegerea în funcții de conducere a femeilor în organele electorale. Promo-LEX constată și faptul că sediile consiliilor electorale de circumscripție în proporție de circa 49% sunt inaccesibile pentru persoanele cu dizabilități.

Promo-LEX sugerează Parlamentului să revină la revizuirea cadrului legal legat de procedura de soluționare și examinare a litigiilor electorale. Aceasta, în contextul în care sunt deja atestate primele contestații legate de încălcări ale legislației electorale.

Dacă potențialii concurenți au admis anumite fapte în perioada electorală, dar nu în perioada de campanie, atunci sesizările în privința lor vor fi examinate pe baze generale și nu într-un termen mai operativ, așa cum ar trebui să fie în perioada de campanie electorală”, a explicat  Pavel Pastica.

Datele se conțin în cel de-al doilea Raport de Monitorizare a alegerilor locale generale și alegerilor parlamentare noi din 20 octombrie. Raportul cuprinde rezultatele monitorizării în perioada 15 august – 3 septembrie 2019.