Comisia Electorală Centrală a depus recurs la Curtea Supremă de Justiție privind constituirea secțiilor de votare în străinătate. Informația a fost confirmată pentru Deschide.MD de către reprezentanții CEC.

Mai exact, majoritatea membrilor Comisiei s-a expus în vederea contestării hotărârii Curții de Apel Chișinău prin care au fost anulate hotărârile anterioare cu privire la constituirea 146 de secții de votare.

Amintim că magistrații Curții de Apel au admis parțial contestațiile depuse de mai multe partide în legătură cu decizia Comisiei Electorale Centrale  de constituire a secțiilor de votare peste hotare pentru alegerile parlamentare anticipate din 11 iulie. În conformitate cu hotărârea instanței, CEC este obligată să își modifice ultima decizie și să aprobe deschiderea a nu mai puțin 190 de secții de votare în diasporă, așa cum era indicat în avizul Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene.

Citiți și: DOC // Lista celor 191 de secții de votare pentru diasporă, propusă de Ministerul de Externe