Curtea de Apel Chișinău a admis parțial plângerile depuse de mai mulți concurenți electorali privind constituirea secțiilor de votare în străinătate. Astfel, magistrații au anulat hotărârile CEC prin care au fost constituite 146 de secții de votare.

Se anulează anexa la pnct.1 la hotărârea CEC din 5 iunie cu privire la constituirea secțiilor de votare în străinătate, modificat prin hotărârea CEC din 8 iunie prin care a fost constituit un număr de secții mai mic decât 191 de secții, indicate în avizul prealabil al Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene”, se arată în hotărârea Curții de Apel.

În acest sens, magistrații au dispus că organul electoral urmează să deschidă cel puțin 191 de secții de votare, așa cum a propus anterior Ministerul de Externe.

Hotărârea Curții de Apel poate fi atacată la Curtea Supremă de Justiție în termen de o zi.

Amintim că, Comisia Electorală Centrală a adoptat pe 5 iunie decizia privind numărul secțiilor de votare pentru diasporă. Astfel, în afara hotarelor R. Moldova, pentru alegerile anticipate din 11 iulie urma să fie deschise doar 139 secții de votare, așa cum a fost la alegerile prezidențiale din 2020. Asupra numărului 139 a insistat secretarul general al CEC-ului, fostul socialist Maxim Lebedinschi, chiar dacă Ministerul Afacerilor Interne și Integrării Europene a cerut 190 de secții de votare.

Detalii: Discuții aprinse la CEC în privința numărului secțiilor de votare pentru diasporă. Litvinenco: Maxim Lebedinschi comite o infracțiune penală

Peste 3 zile CEC și-a revizuit hotărârea și a decis să deschidă 146 de secții de votare în diasporă și nu doar 139 cum era inițial. 

Detalii: CEC a decis mărirea numărului secțiilor de votare pentru alegătorii transnistreni

Darnici cu separatiștii, zgârciți cu europenii // Cum au fost favorizate secțiile de votare pentru transnistreni în detrimentul Diasporei

Mai multe partide, au depus contestații în legătură cu decizia Comisiei Electorale Centrale (CEC) cu privire la numărul secțiilor de votare în străinătate.

Pe 10 iunie, în prima ședință de la Curtea de Apel, magistrații au decis conexarea contestațiilor depuse de mai multe partide cu privire la modificarea deciziei CEC din 8 iunie de deschidere a 146 de secții de votare în străinătate. Contestații au fost depuse de PUN, AUR, „Democrația Acasă” și BE „Renato Usatîi”. Atât pe 10 cât și pe 11 iunie au avut loc ședințe la Curtea de Apel, în cadrul cărora au fost examinate mai multe cereri de recuzare ale magistraților din partea autorilor contestațiilor depuse în instanța de apel. 

Pe 12 iunie, Curtea de Apel a reluat, pentru a treia zi, ședința de judecată cu privire la examinarea contestațiilor depuse cu privire la anularea deciziei CEC din 8 iunie de a deschide 146 de secții de votare în străinătate, însă, după mai multe ore de desfășurare, ședința a fost amânată. În cele 3 zile de ședință au fost examinate și respinse mai multe recuzări ale judecătorilor Ion Muruianu, Ecaterina Palanciuc și Anatolie Minciuna, completul de judecători care examina cauza.

Pe 14 iunie, după mai multe cereri de recuzare, în a patra zi de ședință de la Curtea de Apel Chișinău, magistrata Ecaterina Palanciuc a fost înlăturată de la examinarea constestațiilor depuse de mai multe partide politice privind numărul secțiilor de votare în străinătate, o cerere de recuzare în acest sens fiind depusă de către Platforma DA. Reprezentanții partidelor au cerut recuzarea magistratului Anatolie Minciună și a judecătoarei Veronica Negru, cea care a înlocuit-o pe Ecaterina Palanciuc.

Detalii: Secții de vot în diasporă // Curtea de Apel a decis: Judecătoarea Palanciuc, recuzată de la examinarea dosarului

Pe 15 iunie, CA a amânat examinarea cauzei secților în străinătate până când Curtea Constituțională nu se va expune pe marginea unei cereri de neconstituționalitate privind unele prevederi din Codul Electoral.

Detalii: Secții de vot în diaspora // CA a admis o cerere de neconstituționalitate. Ședința, amânată până se va expune CCM

Sesizarea, însă, a fost respinsă și declarată inadmisibilă în aceeași zi de către CCM. 

Detalii: CCM nu a acceptat spre examinare contestațiile privind constituționalitatea deschiderii secțiilor de votare pentru transnistreni și Diaspora

Pe 16 iunie, a avut loc a șasea ședință pe cazul secțiilor de votare din diaspora la Curtea de Apel. Magistrații au examinat contestațiile depuse de reprezentanții mai multor partide în legătură cu decizia Comisiei Electorale Centrale (CEC) cu privire la numărul secțiilor de votare în străinătate, iar ulterior au anunțat că pe 17 iunie, vor avea loc deliberările pe caz.

Detalii: Secții de vot în diaspora // Magistrații Curții de Apel au anunțat deliberare pentru mâine