Curtea de Apel Chișinău a amânat pentru mâine, 12 iunie, pronunțarea verdictului în legătură cu examinarea sesizărilor privind deschiderea secțiilor de votare în străinătate pentru alegerile din 11 iulie. Decizia de a organiza mâine o nouă ședință a fost luată după aproximativ 10 ore de examinare a subiectelor.

Amintim că la data de 5 iunie Comisia Electorală Centrală a decis deschiderea a numai 139 de secții de votare pentru diaspora, deși Ministerul de Externe a cerut 191 de secții de votare. Decizia CEC a fost atacată la Curtea de Apel de către mai multe partide - PAS, PUN, AUR, „Partidul Nostru”. Ulterior, CEC și-a revăzut decizia și a majorat la 146 numărul secțiilor de votare în străinătate. Partidele care au contestat prima decizie au declarat că majorarea operată este „nesemnificativă” și au contestat și această decizie la Curtea de Apel. 

Proiectul inițial prevedea deschiderea a 162 de secții de votare, însă membrul CEC desemnat de socialiști, fostul consilier al lui Igor Dodon, Maxim Lebedinschi, a insistat ca în străinătate să fie deschise doar 139 de secții, proiectul fiind susținut de încă patru membrii CEC – Vadim Filipov, Veaceslav Agrigoroaie, Andrei Volentir și Vasile Gafton.