Organizația Municipiului Chișinău a Partidului „Pro Moldova” a decis să o susțină pe Maia Sandu în cadrul scrutinului prezidențial din 1 noiembrie. Anunțul a fost făcut de secretarul general al formațiunii, parlamentarul Vladimir Cebotari.

Duminică, 01 noiembrie 2020, trebuie să ieșim la vot, să alegem președintele Republicii Moldova și totodata, să decidem soarta țării. Țara și oamenii sunt absorbiți în sărăcie totală, datorii, în corupție. Guvernarea nu face nimic pentru oamenii simpli, i-a uitat pe timp de pandemie, i-a închis in case fără să le ofere un pachet social, le-a închis afacerile dar ia obligat să achite impozite, credite si chirii. Oamenii pleacă masiv din țară, nu își mai leagă viitorul de Republica Moldova. Țara și oamenii au nevoie de schimbare, iar schimbarea începe de la schimbarea guvernării. Acum trebuie să îl schimbăm pe Dodon! Ieri am petrecut consultații cu colegii din Organizația Municipiului Chișinău a Partidului Pro Moldova. Decizia noastră unanimă este să mobilizăm masiv membrii noștri, simpatizanții noștri și să îndemnăm toți cetățenii să o votăm la funcția de Președinte al Republicii Moldova pe MAIA SANDU”, a scris deputatul.

Potrivit lui, reprezentanții „Pro Moldova” sunt convinși că Maia Sandu „va scoate țara din izolarea internațională în care a băgat-o Igor Dodon” și „nu va numi în funcții în justiție persoane compromise și corupte”.

Să arătăm lumii întregi că nouă ne pasă și că vrem să construim o altfel de țară, mai bună”, a punctat Cebotari.

De precizat că anterior unii membri „Pro Moldova” și-au anunțat sprijinul pentru Violeta Ivanov, candidatul Partidului „ȘOR”. Ulterior, printr-un comunicat de presă, conducerea „Pro Moldova” a anunțat că această decizie este una personală și nu reprezintă poziția oficială a formațiunii.

Anterior, liderul PDM, Pavel Filip, a anunțat că formațiunea nu va impune membrilor săi să susțină un anumit candidat în acest scrutin, iar fiecare democrat