Vicepremierul interimar pentru Reintegrare, Olga Cebotari, a avut ieri o întrevedere la Tighina cu pretinsul ministru de externe de la Tiraspol, Vitalii Ignatiev.

„În cadrul întrevederii reprezentanții politici au trecut în revistă situația curentă în procesul de negocieri privind reglementarea transnistreană, subiectele actuale de pe agendă, progresele recent marcate în activitatea grupurilor de lucru sectoriale, precum și au făcut un schimb de opinii pe marginea problemelor actuale și au exprimat disponibilitatea identificării unor soluții viabile în interesul locuitorilor de pe ambele maluri ale Nistrului”, se arată într-un comunicat al Biroului de Reintegrare. 

Totodată, potrivit unui comunicat emis de „externele” de la Tiraspol, Cebotari și Ignatiev au discutat despre „metodele de reducere a tensiunilor în procesul de negocieri și măsuri concrete în sprijinul oamenilor”.