Experții din componența grupurilor de lucru pentru dezvoltarea transportului auto şi infrastructurii drumurilor s-au convocat în cea de-a 4-a ședință din anul curent pentru a analiza realizările fixate în soluționarea problemelor cu caracter tehnic, constatate în activitatea punctelor de înmatriculare a mijloacelor de transport din orașele Tiraspol și Râbnița, dar și pentru a puncta pașii următori ce pot fi întreprinși întru optimizarea proceselor, anunță Biroul pentru Reintegrare.

De cealaltă parte, Tiraspolul acuză că „progresele din cadrul documentului rămân extrem de limitate din cauza poziției inconsistente a părții moldovenești, ceea ce face dificil lucrul cu aspecte procedurale prelungite și abordări politizate care amână perspectiva de a conveni asupra unor soluții reciproc acceptabile”, se arată într-un comunicat al pretinsului minister de externe.

Experții au atras atenţia că serviciul de documentare a remorcilor la automobilele cu plăci neutre, care a fost lansat în data de 01 aprilie curent, este deplin funcțional şi se asigură conform mecanismului stabilit prin Decizia protocolară din 24 aprilie 2018 şi prin Protocolul adițional din 30 septembrie 2020.

Specialiștii de profil s-au expus și pe marginea solicitărilor de obținere a certificatelor de înmatriculare de model neutru pentru autovehiculele dreptul de proprietate asupra cărora a trecut către o altă persoană în contextul procedurii succesorale, fiind specificată necesitatea ajustării în acest sens a algoritmului de prestare a serviciilor respective și a adaptării schemelor tehnologice existente.

În discuție au fost puse și cazurile de reutilare a autovehiculelor, în mod distinct cu sisteme de alimentare cu gaze, fiind punctat că asemenea operațiuni în mod obligatoriu trebuie efectuate conform cerințelor stabilite de legislația în vigoare și cu obținerea actelor corespunzătoare la stațiile de inspecție tehnică autorizate.

Experții din partea Chișinăului au reiterat disponibilitatea de a presta în paralel deservirea solicitanților în baza programărilor electronice și după principiul rândului ordinar (rând viu) întru a spori esențial capacitatea de prestare a serviciilor în cadrul punctelor de înmatriculare din regiunea transnistreană, precum și au exprimat nedumerirea în legătură cu reducerea de către componenta transnistreană începând cu 01 aprilie curent a numărului de persoane programate zilnic la subdiviziunea de la Tiraspol, cu îndemnul de a exclude asemenea limitări.