În regiunea transnistreană a Republicii Moldova au avut loc noi exerciții tactice ale pretinselor forțe armate ale separatiștilor. La aceste exerciții tactice a participat și liderul de la Tiraspol, Vadim Krasnoselski. Potrivit serviciului de presă al șefului statului, exercițiul tactic a presupus mai multe etape. În locul dislocării permanente, militarii au însușit materialul teoretic și au efectuat exerciții ce țin de semnalul de alarmă. În zonele deschise au fost efectuate exerciții militare de apărare și comanda unităților în timpul luptei.

Conform planului exercițiilor, o infanterie motorizată, susținută de artilerie și mijloace de apărare aeriană, a luptat împotriva unor inamici care au încălcat frontiera. În cadrul exercițiilor au fost antrenate echipaje de artilerie, blindate, sisteme de apărare antiaerieană. 

Presa de la Tiraspol scrie că la aplicații a participat și liderul separatist de la Tiraspol care a ținut să accentueze că administrația acordă o importanță majoră la astfel de exerciții care deja au devenit sistemice. Krosnoselski a adăugat forțele înarmate din stânga Nistrului sunt în permanență pregătire pentru a face față unei evenutale agresiuni militare .