Astăzi, 4 iunie 2020 în jurul orei 10:00, patru locuitori ai s.Cocieri, angajați ai unui agent economic din aceiași localitate, au fost opriți de către „miliția transnistreană” la unul dintre blocajele instalate la mijlocul lunii martie, în momentul în care se deplasau pe teritoriul s.Cocieri spre terenurile amplasate până la traseul Râbnița-Tiraspol.

Dacă până acum aceste posturi erau monitorizate de presupușii grănicerii transnistreni, azi posturile au fost patrulate și de către miliția regimului ilegal de la Tiraspol. 

În urma discuțiilor recente, Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon și liderul administrației de la Tiraspol, Vadim Krasnoselskii au subliniat necesitatea luării, în mod reciproc, a unor măsuri care ar simplifica deplasarea locuitorilor între cele două maluri ale Nistrului, însă cu regret constatăm faptul consolidării posturilor instalate în mod nejustificat și intervenția abuzivă a structurilor din stânga Nistrului pe teritoriul controlat de autoritățile constituționale, încălcând grav drepturile locuitorilor și creând obstacole în activitatea agenților economici.

Așadar, patru persoane care se îndreptau spre terenurile agricole din localitate, au fost reținute și documentate abuziv de către miliție, drept pretext servind faptul că în mașină sunt mai mult de trei persoane.

Persoanele au refuzat să semneze pretinsul proces verbal întocmit lor de către persoane fără drept de a stopa persoane sau mijloace tehnice și aplica sancțiuni pe teritoriul localității Cocieri.

La locul incidentului s-au adunat peste 20 de persoane (reprezentați ai APL, veterani de război, simpli cetățeni și reprezentanți ai poliției constituționale) indignați de faptul acțiunilor abuzive și agresive ale unor persoane neidentificate și fără împuterniciri legale în localitatea Cocieri.

Promo-LEX reiterează Apelul Asociației cu privire la lichidarea impedimentelor în libera circulație instalate și menținute ilegal de către administrația regiunii transnistrene în localitățile Corjova și Cocieri și cheamă autoritățile constituționale să asigure securitate și siguranță locuitorilor din Zona de Securitate, inclusiv prin condiționarea retragerii imediate și necondiționate a tuturor posturilor instalate în mod abuziv și nejustificat de către administrația regiunii transnistrene a Republicii Moldova.