Autoritățile separatiste de la Tiraspol cer Federației Ruse să trimită în regiune un lot suplimentar de teste și echipament pentru lupta cu COVID-19. Totodată, administrația separatistă cere trimiterea unor specialiști (în special, virusologi, epidemiologi și specialiști în boli infecțioase) „pentru a sprijini medicii transnistreni”.

Potrivit agenţiei INFOTAG cu referire la site-ul cabinetului de miniştri al regiunii, despre aceasta a comunicat premierul Alexandr Martînov joi, în cadrul ședinței centrului operațional.

Așa-numitul ministrul interimar al sănătăţii, Elena Kulicenko, a informat că, la indicaţia premierului, au fost pregătite e-mailuri către medicii-șefi a două instituții medicale din Moscova, care tratează pacienții cu diagnosticul de coronavirus.

„Scopul este de a stabili contacte cu medicii ruși și de a primi consultanţă cu privire la problemele legate de tratamentul pacienților cu COVID-19”, a explicat ea.

Potrivit datelor de joi dimineață, numărul persoanelor infectate cu coronavirus în Transnistria a crescut la 338, dintre care 16 persoane au decedat, 23 s-au vindecat, iar 299 se află la tratament. Cel mai mare număr de persoane infectate sunt în Tiraspol (190), în raionul Slobozia (65), raionul Dubăsari (31) și Bender (26).