Reprezentanții politici pentru reglementarea transnistreană, Vitali Ignatiev și vicepremierul pentru reintegrare, Vasili Șova, s-au întâlnit pe 12 septembrie la Tiraspol, transmite serviciul de presă al pretinsului minister de externe din stânga Nistrului. Ignatiev s-a plâns pe mai multe chestiuni, declarând că Chișinăul nu vrea soluționarea acestora: conturile bancare, circulația internațională a vehiculelor, telecomunicațiile, dosarele penale. Chișinăul încă nu a venit cu un comunicat pe această temă.

Partea transnistreană s-a arătat interesată în mod special de problemele ce țin de închiderea conturilor agenților economici transnistreni. Ignatiev a declarat că doar 25 de întreprinderi transnistrene au conturi deschise în dreapta Nistrului și nu sute, cum au informat autoritățile din Republica Moldova. „Este îmbucurător faptul că partenerii internaționali înțeleg natura extrem de acută a problemei”, a declarat Ignatiev. În acest sens, pentru 16 septembrie, este preconizată o întâlnire a grupului de experți de lucru privind interacționarea bancară. 

În cadrul discuției dintre Șova și Ignatiev, ultimul s-a plâns și pe faptul că ar exista o dinamică nesatisfăcătoare în ceea ce privește telecomunicațiile. Potrivit lui Ignatiev, Chișinăul nu și-ar fi îndeplinit niște decizii protocolare pe acest subiect. 

Un alt mecanism problematic ar fi participarea vehiculelor transnistrene la traficul internațional. Transnistria ar fi confirmat poziția de neadmitere a restricționării mecanismului convenit anterior. „Problema cu implementarea soluției de protocol pentru vehicule rămâne. Există anumite propuneri ale părții transnistrene, astăzi am vorbit despre ele, dar partea moldovenească nu este încă pregătită să lucreze în această direcție ", a declarat ministrul de externe al PMR.

Ignatiev a mai cerut încetarea cauzelor penale împotriva rezidenților din stânga Nistrului, declarându-le pe toate - cauze politice.