Pentru referendumul local consultativ din comuna Coșnița, raionul Dubăsari, vor fi tipărite 5 158 de buletine de vot. Scrutinul, programat pentru duminică, a fost inițiat pentru a consulta locuitorii în legătură cu schimbarea destinației unor terenuri din extravilanul comunei, transmite IPN.
Potrivit Comisiei Electorale Centrale, din totalul buletinelor de vot, 4 708 vor fi tipărite în limba română, iar 450 în limba rusă. Costul unui buletin este de 1,86 lei, astfel că valoarea totală a tirajului se ridică la aproape 10 mii de lei. Buletinele de vot vor avea culoarea albastru-pastel rece.
Alegătorii din Coșnița și Pohrebea vor răspunde cu „Da” sau „Nu” la întrebarea: „Susțineți interzicerea schimbării destinației terenurilor din limitele administrative ale comunei Coșnița în scopul exploatării resurselor minerale la o distanță mai mică de 1,2 kilometri de hotarul intravilanului satelor Coșnița și Pohrebea?”.
PUBLICITATE
