Deșorizarea Găgăuziei și a altor regiuni ar fi trebuit să fie una dintre cele mai importante obiective politice ale statului R. Moldova după scoaterea Partidului Șor din scenă. Nu ca răzbunare împotriva autonomiei ori a altor regiuni, nu ca pedeapsă pentru oameni și nici ca demonstrație de forță a Chișinăului, ci ca un demers necesar pentru a rupe o rețea bine pusă la punct de subminare a autorității constituționale. O rețea de bani, dependențe, propagandă, frici cultivate și loialități cumpărate. Astăzi, însă, după atâtea declarații și promisiuni, impresia generală este că s-a ajuns la o remiză juridică, fără nici o șansă de a câștiga curând războiul politic.
Cazul Evgheniei Guțul a fost văzut, la un moment dat, drept dovada că statul începe să-și facă treaba. Condamnarea sa în dosarul finanțării ilegale a fostului Partid Șor a transmis un mesaj puternic, mai exact faptul că nimeni nu este deasupra legii, nici măcar într-o regiune în care influența rusă se simte la fiecare pas. Procurorii au vorbit despre bani veniți din Rusia și folosiți pentru promovarea partidului, acuzații respinse de Guțul ca fiind politice.
Dar aici s-a produs și prima mare iluzie. Mulți au crezut că, odată atins vârful, construcția se va prăbuși. Numai că Șoristanul nu a fost niciodată doar un partid. Este un mod orupt de a face politică și a ocupa de facto administrația publică din diferite regiuni. Este o combinație de bani netransparenți, ilegali, ajutoare sociale distribuite cu poză, televiziuni și canale de propagandă pe toate rețelele sociale, mesaje anti-Chișinău și promisiuni simple pentru oameni care au așteptat prea mult de la stat și au primit prea puțin. Când un asemenea mecanism este lovit, el nu dispare. Șoristanul s-a adaptat rapid și a schimbat hainele.
În Găgăuzia, rețeaua a înțeles repede că poate supraviețui dacă se ascunde în spatele statutului de autonomie. Orice reformă venită de la Chișinău este prezentată drept un atac la identitatea locală. Orice demers de control al modului în care a fost finanțată activitatea electorală este descris drept o încercare de reducere la tăcere, iar verificarea candidaților devine pretext pentru victimizare pe rețelele sociale și nu numai. Aici serviciile ruse de spionaj nu trebuie să muncească foarte mult. Ele doar apasă pe butoane vechi, precum frica, neîncrederea, sentimentul că R. Moldova nu respectă sudul.
Tocmai de aceea, blocajul din jurul alegerilor pentru Adunarea Populară de la Comrat este mult mai grav decât pare la prima vedere. Nu vorbim despre o simplă dispută procedurală, ci despre o luptă pentru controlul terenului politic înaintea alegerilor. Mandatul legislativului local a ajuns într-o zonă de provizorat de câteva luni bune, iar scrutinele planificate fără a ține cont de legislație au fost blocate prin decizii ale instanțelor. Este evident faptul că acest blocaj servește doar intereselor geopolitice ale Federației Ruse și reprezentanților săi locali. Forțele politice pro-ruse de la Chișinău au turnat și ele gaz pe foc în acest context.
În discuțiile dintre Chișinău și Comrat, una dintre temele sensibile este reperzentată de regulile electorale. Mai exact cum se formează organele electorale, cum se verifică oamenii care intră în cursa electorală, cum se controlează finanțarea și cum este gestionată folosirea banilor cash.
Președintele Parlamentului, Igor Grosu, spunea anterior că soluțiile erau aproape închise, în jur de 95%, ceea ce face blocajul și mai suspect. Când ești atât de aproape de reguli comune și totuși totul se împotmolește, nu mai vorbim doar despre neînțelegeri administrative. Vorbim în mod evident despre interesul cuiva de a nu permite implementarea unor reguli care să asigure șanse egale pentru toți.
Aceasta este tactica preferată a Moscovei când nu poate câștiga imediat și nu își poate atinge obiectivele dorite. Rusia trage de timp prin întârzierea discuțiilor care pot duce la adoptarea reformelor, mutănd discuția din fond pe procedură, folosind trucuri și propagandă.
Moscova încurajează deschis lideri locali să nu accepte compromisurile convebite deja cu autoritățile centrale și produce suficientă ceață propagandistică încât oamenii să nu mai înțeleagă cine blochează cu adevărat identificarea unei soluții. Într-o asemenea situație confuză, propaganda rusă se mișcă lejer, neavând nevoie să demonstreze nimic concret. Părții ruse îi este de ajuns să sugereze pentru atingerea obiectivelor sale.
Vizita lui Oleg Ozerov, ambasador neacreditat al Federației Ruse, la Comrat trebuie văzută în acest context. Oficial, asemenea deplasări pot fi ambalate în formule clasice, calme, despre dialog, cultură, relații tradiționale și respect pentru autonomie. În realitate, mesajul politic a fost ușor de înțeles, fiind transmis într-un mod brutal. Moscova vrea ca UTA Găgăuzia să rămână într-o zonă de tensiune permanentă cu Chișinăul. Este evident faptul că domnul Ozerov a mers acolo tocmai pentru a convinge o parte din elita locală, arondată la Șoristan, să nu accepte soluțiile discutate deja cu autoritățile centrale.
Este corect să menționăm că autoritățile de la Chișinău au făcut concesii importante pentru a se ajunge în acest stadiu. Nicio altă regiune din zona controlată de autoritățile constituționale nu s-a bucurat de o asemenea atenție din partea Chișinăului în ultima vreme.
Pentru Rusia, nu contează dacă alegerile sunt amânate, contestate sau organizate într-un climat toxic. Toate aceste variante îi convin. Dacă alegerile se amână, atunci reformele sunt suspendate, iar dacă acest exercițiu electoral este contestat, instituțiile sunt slăbite.
În eventualitatea în care aceste alegeri sunt organizate într-un haos controlat, vechile rețele ale Șoristanului intră în joc cu avantajul experienței, al banilor și al loialități cumpărate. Kremlinul nu are nevoie de stabilitate în Găgăuzia, el are nevoie de o rană deschisă pe trupul Republicii Moldova.
Chișinăul a înțeles parțial problema, dar a acționat mult prea des cu instrumente reci într-un spațiu fierbinte. A folosit o strategie bazată pe dosare, decizii, pârghii legale, comunicate și apeluri la legalitate. Toate acestea sunt necesare, numai că doar ele nu ajung. În regiuni capturate ani la rând de populism și bani ilegali, statul trebuie să fie prezent nu doar cu procurori și regulamente, ci și cu oameni, proiecte, drumuri, servicii, medici, profesori, primari credibili și explicații spuse pe limba comunității. În regiunea locuită de comunitatea găgăuză o parte dintre acestea există deja, o dovadă fiind implicarea primarilor în identificarea unei soluții în cadrul platformei inițiate recent.
Aici se vede adevărata slăbiciune a procesului de destructurare a Șoristanului. El a fost gândit prea mult ca o operațiune de curățare a scenei politice și prea puțin și ca un proces de reconstrucție a încrederii. Locuitorii din Găgăuzia nu pot fi abandonați între două discursuri. Vorbim pe de o parte despre promisiunea europeană, care pare rece și îndepărtată, iar pe de altă parte vorbim despre punga electorală, mesajul sentimental, televizorul și rețelele sociale care le repetă permanent că sunt amenințați. Când instituțiile statului comunică rar, iar rețelele de propagandă invasează zilnic spațiul public, rețelele Șoristanului câștigă urechea și sufletul oamenilor.
Episodul Orheiul ar fi trebuit să trezească definitiv Chișinăul. Victoria lui Ramiz Ansarov la Primăria Orhei, candidat prezentat ca independent, dar venit dintr-un mediu politic în care influențele fostei rețele Șor rămân vizibile, arată că Șoristanul nu a dispărut. Presa de investigație a notat legăturile sale politice anterioare și continuitatea pe un teren politic regional asociat de ani buni cu oamenii lui Ilan Șor.
Sigur, ar fi greșit să spunem că fiecare vot din Orhei este un vot pentru Șor. Oamenii votează din multe motive, precum interes local, obișnuință, nemulțumire ori dintr-un sentiment de protest la adresa autorităților centrale, speranță, calcul sau simpla impresie că cineva a făcut ceva pentru oraș. Dar tocmai aici este lecția dură pentru autoritățile centrale. Rețelele clientelare nu trăiesc doar din corupție. Ele trăiesc și din memoria unor beneficii, din neîncrederea în partidele și autoritățile republicane, dar și din sentimentul că statul apare doar când vrea să interzică, nu și când ar trebui să construiască.
Orheiul demonstrează că interzicerea unei sigle nu omoară o cultură regională a corupției politice. Dacă ai scos partidul în afara legii, dar ai lăsat intactă infrastructura de influență, aceasta va găsi un alt nume în acte, se va deghiza pentru a își atinge obiectivele. Dacă ai condamnat factori politici corupți, pe cale legală, dar nu ai recâștigat încrederea comunităților, altcineva le va prelua discursul. În momentul în care ai explicat reforma numai în limbaj juridic, rece, abstract, adversarul va încerca să o traducă într-un limbaj emoțional care îl favorizează. Iar de cele mai multe ori va câștiga.
Cum putem înțelege eșecul luptei pentru deșorizarea Găgăuziei? Vedem că statul a lovit puternic în capacitatea de acțiune a rețelei, dar nu a reușit să îi interzică accesul pe terenul politic. Rusia a înțeles perfect această slăbiciune și o exploatează prin întârziere, ambiguitate, presiune politică directă și diplomatică mascată. Pregătirea alegerilor pentru parlamentul local a devenit nu doar o chestiune administrativă, ci un test de suveranitate a R. Moldova.
Dacă Republica Moldova vrea să readucă pacea constituțională în regiune, ar trebui să iasă din logica reacției întârziate. Este nevoie de reguli clare, aplicate ferm, dar explicate respectuos și clar.
UTAG Găgăuz Eri are nevoie de alegeri curate, dar nu de provizorat comod pentru rețele obscure și intereselor străine populației. Chișinăul trebuie să apere autonomia Găgăuziei de abuzuri, mai ales de abuzul celor care o folosesc drept scut pentru interese străine.
Șoristanul nu a dispărut. El s-a retras, s-a regrupat și a învățat să vorbească prin alte voci. Orheiul ne-a demonstrat că încă are rădăcini adânci. UTA Găgăuzia va arăta dacă statul moldovean are, în sfârșit, răbdarea și inteligența să le taie definitiv.
PUBLICITATE