Lumea a îmbrățișat lesene social media ca instrument de comunicare, de aglutinare de grupuri de interese like minded și ca vehicul economic, care a deschis numeroase piețe. Social media a fost adoptată înainte să fi existat un studiu de impact al tehnologiei asupra individului – ușurința de a-l identifica, războiul cognitiv informațional – a societății – fragmentare, polarizare – a politicului – radicalizare, fragmentare politică și incapacitate de coalizare și negociere – și a securității și relațiilor internaționale.
Dar poate cea mai importantă schimbare este implicarea până la nivel de individ în politica statelor democratice, o formulă de politică de factură cuantică, cum îi spun unii, și transformarea, fuzionarea politicii cu spectacolul, eludarea rațiunii în favoarea emoției și aducerea în prim plan a zonelor cele mai joase ale societății și opacizarea deplină a elitelor reale. Cu asta trebuie să se obișnuiască oamenii politici de astăzi când adaptarea la evoluția tehnologică este criteriul actual cel mai important pentru succesul politic.
Impactul social media asupra individului, societății, politicului
Social media s-a dovedit un instrument tehnologic nemaipomenit începând cu Revoluția Twitter din Republica Moldova și continuând cu Primăvara arabă. A demonstrat capacitatea de a identifica oameni cu aceleași opinii și de a mobiliza în spațiul real prin intermediul internetului, la distanță de capacitatea organelor de ordine din sistemele represive de a contracara sau opri o asemenea mobilizare. Principalul avantaj e absența practic a granițelor internetului și lipsa de control inițială a algoritmilor, deci o mare capacitate de a ajunge la oricine deține acces la Internet sau un telefon mobil conectat la rețea, cu selectarea ariei unde se duc mesajele sau a tipului de personalitate și nemulțumire pe care o deține oricine.
Dar odată acest instrument și tehnologia aferentă intrată în trend, lucrurile au început să se complice. Pentru că social media a început să acționeze potrivit propriilor mecanisme în crearea de bule a oamenior cu păreri similare și a eliminat una dintre principalele caracteristici ale democrației, expunerea la dezbateri de idei și spațiul public relativ unitar. Acesta este un fundament originar al utopiei democratice, care susține că majoritatea este reprezentată prin expunerea unei populații la aceleași dezbateri cu vehicularea tuturor ideilor în confruntare de unde sunt alese acele idei și persoane care sunt votate. Rezultatul este cea mai bună reprezentre a voinței cetățenilor unei anumite comunități, mai mică sau mai mare, acolo unde se desfășoară alegeri competitive, libere și corecte.
Social media aduce două fenomene noi: polarizarea – crearea de opinii contrare îmbrățișate de grupuri care se autoexclud și auto-elimină, limitând accesul celorlalte categorii de idei la bula respectivă, deci nu mai are loc dezbaterea, iar opinia, opțiunea se transformă în adevărată credință, excluzând gândirea rațională și argumentul faptic și logic aproape total; și fragmentare, adică împărțirea spațiului public în nenumărate bule care vehiculează anumite idei și la care oamenii aderă în funcție de opțiuni dar, odată intrați, se dezvoltă dependențe, adicții și oamenii devin captivi unei anumite apartenențe informaționale la grupuri și bule de “prieteni” virtuali – pe baza caracteristicilor de ființă socială a omului – acolo unde este expus orientării fragmentate a realiății înconjurătoare și limitării expunerii la idei sau argumente contrare, prin absența timpului și conectării la grupurile din care face parte individul consumator de social media.
Am studiat aceeste efecte împreună cu colegii de la Centrul pentru Prevenirea Conflictelor și Early Warning în contextul pandemiei, cu observația că atunci au reieșit în evidență cel mai pregnant aceste caracteristici pe baza suprautilizării bruște a social media, în lipsa ocupațiilor obișnuite și a serviciului făcut fizic, dar și a transferului și mișcării care asuma timp. Și atunci au rezultat principalele caracteristici. Am studiat, de asemenea, în limita accesului la datele sistemelor proprii, dimensiunea finanțării rețelelor sociale și impactul lor asupra cunoașterii, accesului la informații și dirijarea acestora, și a rezultat favorizarea mesajelor scurte, tari, puternice, formulate virulent și violent, capabile de viralizare, respectiv efectul secundar a fost promovarea extremelor prin modul de finanțare și viralizare care presupune câștigul din publicitate la fiecare afișare și amplificare / distribuire a mesajului publicat.
Cele mai prezente s-au dovedit mesajele extreme, fără nuanțe, fără dubii, fără dileme, neexplicate și nerelativizate. Experții au fost înlocuiți de păreriști, cu opinii ferme și fără dubii. Lansatorii de mesaj erau acompaniați invariabil de un cor de susținători care respingeau și repezeau orice încercare de nuanțare, argument sau dubiu, echipați cu linii de mesaj sricte și repetitive, aceleași. Acești companioni făceau pârtie mesajului și curățau înaintarea de cei cu dileme și semne de întrebări sau argumente contrare. De la opoziția fără lideri a modelelor de obiectivarea a constructului abstract în spații virtuale, am ajuns la construcția de oameni providențiali, guru, șefi de secte și purtători ai credinței celorlalți, reali și virtuali, dar extrem de prezenți și virulenți în meaje, atrâgând atenția și consumând timpul celorlalți semen, care utilizau metodele microtargetului, de tip Cambridge Analytica, pentru a multiplica numărul susținătorilor și a amplifica nemăsurat. De aici senzația publicului neutru că mesajul viralizat este o opțiune dominantă, creând efect de antrenare a celor mai impresionabili și fără opinii stabile construite de propria apreciere și alegere liberă.
Quantum politics: implicarea fiecăruia în decizia democratică
Francis Fukuyama a anunțat sfârșitul istoriei. O utopie frumoasă, a lumii fără politică și fără conflict, care s-a dovedit periculoasă pentru pregătirea de apărare a națiunilor mai ales prin eliminarea apărării depline a tuturor, în special a democrațiilor europene. Dar acest sfârșit al istoriei prezis s-a petrecut acum, după apariția și dezvoltarea programelor de social media, în fapt doar sfârșitul istoriei și al politicii cum o știam. Al politicii clasice. Am ajuns la politica de tip cuantic, în care individul joacă un rol major. Azi lumea se schimbă în fiecare zi. Fiecare om devine membru al vieții politice. Nu mai e viața politică clasică.
Pe de altă parte, și omul, individual, cetățeanul, votantul e la fel de schimbător, în funcție de moment și de ceea ce a citit sau aflat într-un anumit moment dat. Desigur nu e o schimbare care se reproduce la nivelul personalităților puternice, a celor cu gândire și capacitate proprie, cât a publicului larg care a devenit, prin implicarea tuturor în spațiul social media și prin consum de informație primară în primul rând pe Facebook, mai superficial, mai limitat, mai puțin calificat, fără spirit critic și mai înclinat spre imitația celor apropiați, a “prietenilor” din grupurile de social media pe care le frecventează. De aici și poziția aleatoare și chiar întâmplătoare, contradictorie nu arareori, care depinde de momentul evaluării sale, în continuă dinamică și relativizare până la captarea într-un grup de orientare și definire care dirijează această opinie. Pentru politicieni, ei trebuie să se adapteze și să facă față acestei realități.
Lumea s-a schimbat. Globalizarea nu s-a terminat, nici nu avea cum să se termine. Pentru că interconectareea, comunicarea globală și circulația la nivel global s-a accentuat, nu s-a redus, iar barierele s-au dovedit vremelnice și penetrabile. Din contra, globalizarea se accentuează. Doar că am revenit la politica de putere, dominația față de lumea bazată pe reguli, legea forței care face din nou epocă și e determinantă, deci va fi nevoie de echilibru și știință pentru a face față fără războaie lumii de secol 21. Noua monedă de schimb este să fii deștept, cu spirit critic, să cumpănești și să cântărești singur, cât mai informat, opțiunile. Succesul se poate muta, deci, la micile state mai coerente, care pot fi puternice și de succes în noua eră prin solidaritate și coeziune, vezi Singapore, Lichtenstein, Andora, Luxemburg sau Monaco. Acestea sunt caracteristicile ce determină avantajul în lumea cuantică. Alături de integrarea mai rapidă a evoluțiilor tehnologice.
O altă caracteristică a social media și modului său de finanțare este favorizarea populismului și favorizarea discursurilor de tip poporul versus elitele. Postările de natură populistă au tendința să fie mai prizabile și mai lesne de viralizat, chiar dacă nu au neapărat formulări șocante și radicale. Doar pentru că interesează mai mult public, de obicei prizat în păturile de jos ale populației, și mesajele populiste sunt amplificate virtual, prin instrumentele social media. Abordarea este favorizată și de o înclinație nefastă a elitelor politice din spațiile de partid care clamează meritocrația, în special pe dreapta, dar cultivă loialitatea și carnetul de partid. Meritocrația și profesionalismul rămân doar vorbe uitate. Și rezultatul final este marginalizarea profesionalismului și respingerea argumentelor profesionale, a dubiilor sau a dilemelor analitice. E mai lesne de prizat omul cu verdicte și păreri solide, care stârnește emoție și atrage vizibilitate social media.
Aceste caracteristici sunt și cele ce permit cel mai lesne ingerința externă în alegeri democratice. Ele valorifică nivelul de educație al electoratului care se prezintă și e mobilizat la vot, pentru că acest electorat adus din zonele de jos alee societății, ca pregătirea, educație și preocupări este și cel mai lesne de a răspunde la influențarea cognitiv-informațională. Când acest tip de evoluție se suprapune pentru incompatibilități ale discursului cu evoluțiile faptic - acționale, lipsă de flexibilitate și spațiu de negociere între grupuri profund democratice, și, da, cu politica de factură cuantică, atunci blocajul sintezei, solidarității, coeziunii și a majorităților, prin negociere, este cel mai lesne de făcut.
Politică și spectacol. Apusul politicilor și dispariția ideologiilor
Politica a ajuns entertainment, nu mai e politică clasică. Nu numai că cele două componente merg împreună, nu numai că politica devine spectacol, dar spectacolul ia locul politicii și politicilor, și merg împreună, se dezvoltă așa. La început au coborât show-mani în politică. Apoi politica a fost făcută de showomani, apoi politica a fost doar show și atât. Așa au ajuns showmanii în politică și au luat locul politicienilor de meserie. Așa a apărut Donald Trump.
Lumea a fost atrasă de spectacol, apoi nu a mai înțeles nimic. A apărut și s-a dezvoltat incoerența și contradicțiile mesajelor publice ale liderilor shwomani. Dar emoția a devenit mai importantă decât rațiunea, și fiecare și-a luat din discursuri partea care-l priva și-l interesa, ignorând contradicția cu alte secvențe și declarații sau fapte ale politicianului showman, menit să satisfacă așteptările altor părți ale societății care gândeau diferit.
A urmat politica controverselor: diferențe între promisiuni, documente, chiar legi și acțiunea efectivă a politicienilor showmani. Controversele stârneau atenție, determinau confruntări și dezbateri, se vorbea despre ele. Și s-a dezvoltat o altă caracteristică a politicii în era social media: captarea și menținerea atenției publicului. A devenit mult mai importantă decât verticalitatea, constanța sau coerența ideilor, consecvența susținerilor și a părerilor. Tot ce trebuia era să aduci lumea să te urmărească și, să vorbească despre tine, apoi să o menții, prin noi și noi mesaje controversate și discutate, legată cu atenția de persoana și direcția șpoliticianului showman.
Politica e entertainment, a ajuns așa, se dezvoltă așa, bazat pe controverse. E menită să creeze acțiuni care să atragă atenția. Și mai mult, să mențină atenția cât mai mult timp, să o împiedice să treacă spre alții. E un altfel de politică prin0 absența politicilor, a profesionalismului, a programului real, al obiectivelor de îndeplinit. Există o zonă de birocrați, o zonă tehnică și ea e cea care acționează și aplică politicile stabilite de către politicienii showmani. Oricât ar fi de controversată, malignă sau iresponsabilă. Politica a ajuns ca la fotbal, cu celebra întrebare Tu cu cine ții? De cine îți place sau nu. Nu mai e nimic rațional sau ideologic, totul e emoție, înregimentare și urmărirea celui validat.
Iar aici s-a reprodus și sistemul de construcție a operațiunilor psihologice prin dependență și adicție mai întâi, apoi credință și speranța contopite în omul providențial, guru și șeful de sectă, în fine radicalizarea care duce la extrema polarizare, fragmentarea politicului și enclavizarea fără posibilitatea de a accepta vreo formă de flexibilitate și nuanțe de raționalism. Alegerea rațională lasă locul empatiei, atracției, emoției și convingerilor obținute persuasiv prin operațiuni subliminale de manevrare psihologică a unui public tot mai captiv. Până când se pierde atenția, apare un alt guru, și se redefinește orientarea unei părți a publicului captiv, iar procesul se reia.
Idei versus putere în restructurarea ordinii mondiale
Totuși acesta este un mecanism vremelnic și consumator de resurse. Și se dezvăluie lesne când încep să se acumuleze costurile iar eroul, guru, șeful sectei se dovedește că nu livrează, alături de discipolii săi, ba din contra, aduce numai pierderi generale societății pe care o conduce, pierderi și costuri care afectează pe zi ce trece membrii grupului care au crezut în el. Iar aici fenomenul este invers și la fel de nociv: este așteptarea înșelată, promisiunea nesatisfăcută, dorința neacoperită de realitate. Care toate antrenează ruptura între cel care crede și liderul neînscăunat care a întruchipat speranța.
Absența speranței și a perspectivei, nereflectată neapărat de programe politice, face ca spațiul lăsat liber să fie umplut de către promisiunile instrumentalizate prin social media și întrupate de lideri showmani. Dorința e atât de puternică de a avea o șansă și ca cele mai fierbinți dorințe să se realizeze încât e lesne de ales și un circar care să întruchipeze această speranță. Chiar dacă orice om normal și logic, rațional și reflexiv poate să realizeze că această minciună, oricât de frumoasă, nu ține loc de realitate. Dar în lipsa altui ingredient al speranței, se lasă pradă și plasmuirilor proprii și așteptărilor vădit nerealiste și cumulate ale tuturor.
Într-o lume a politicilor de putere, aceste iluzii pot să fie cele mai periculoase pentru că blochează mobilizarea, coerența și angajarea în zonele cele mai sensibile ale apărării și securității proprii ale comunității în cauză. Îmbătarea cu așteptări nerealiste și gurul absolut nu duc decât la dezamăgiri, dar lasă întreaga societate fragmentată și greu de recompus după ce propriile minți s-au scuturat de aburii dependențelor și al drogurilor psihotice din operațiunile derulate de diverși ucenici vrăjitori, comunicatori strategici sau strategi politici.
E ca în realitatea internațională. Aici nu puterea restructurează și redesenează ordinea mondială, ci ideile. Nu neapărat ideologiile construite, cât ideile reașezărilor și reconstrucției globale. Ideile dețin primatul. Nu puterea ci ideile restructurează ordinea mondială. Ideile, dublate de tehnologiile adecvate și în devenire, pot determina coagulări și rearanjări, divergențe și controverse, blocaje sau negocieri de necrezut practic peste noapte. Și pentru acest nivel al evoluțiilor nu ne mai putem baza pe showmani, ci pe oameni serioși. Profesioniști, cu lecturile făcute la timp, care fac diferența între aparențe, percepții induse și realitatea dură și pură.
Și este tot mai mult Timpul Oamenilor Serioși!
PUBLICITATE