Deschide.md

(VIDEO) Stare de alertă hidrologică // Gheorghe Hajder: Ucraina scade cantitatea de apă scursă pe râul Nistru spre R. Moldova

Cristina Vlah
(VIDEO) Stare de alertă hidrologică // Gheorghe Hajder: Ucraina scade cantitatea de apă scursă pe râul Nistru spre R. Moldova

Partea ucraineană a decis să micșoreze cantitatea de apă scursă pe râul Nistru, care ajunge înR. Moldova. Și asta din pricina contextul secetei hidrologice. O decizie în acest sens a fost luată în cadrul ședinței extraordinare recente a Comisiei Nistrene.

Potrivit ministrului Mediului al R. Moldova, Gheorghe Hajder, împreună cu autoritățile din Ucraina a fost analizată situația râului, precum și scăderea apei din lacul Novodnestrovsk.

„Chiar dacă s-au solicitat deversări mult mai mici, am convenit ca pentru următoarele două săptămâni deversările vor fi de 85 de metri cubi pe secundă. Dacă situația se va agrava, ne vom convoca în orice moment într-o nouă ședință extraordinară.

În această perioadă, vom monitoriza cu atenție situația de pe Nistru, iar împreună cu operatorii de apă-canal vom depune toate eforturile, astfel încât să ne asigurăm că toate stațiile de captare vor funcționa și în condiții de debit redus”, a declarat ministrul Hajder într-un video publicat pe rețelele de socializare.

Astfel, în cadrul ședinței Comisiei Nistrene s-a decis:

- Limitarea deversărilor în Nistru la 85 m³/s, pentru următoarele două săptămâni. (cu 15 m³/s mai puțin față de nivelul anterior);

- Monitorizarea permanentă a nivelului și debitului Nistrului, precum și a funcționării stațiilor de captare a apei, inclusiv a celei care alimentează municipiul Chișinău și alte localități;

- Convocarea de urgență a Comisiei Nistrene, dacă situația hidrologică se va agrava.

- Analizarea unor eventuale restricții privind utilizarea apei pentru irigații și alte activități, în funcție de evoluția situației și a debitului Nistrului.

„Un lucru pe care vreau să-l menționez este că nivelul apei în lacul de captare scade foarte rapid, iar noi nu ne putem permite să rămânem fără rezerve. De aceea, s-au luat aceste măsuri”, a mai spus Gheorghe Hajder.

Potrivit ministrului, dacă nu vor fi suficiente precipitații în următoarele zile, nivelul apei ar putea scădea și mai mult. De asemenea, el a dat exemplul Ucrainei, care a impus restricții de utilizare a apei în scopuri de irigare.

Amintim că, pe 29 iulie în R. Moldova a fost declarată Starea de alertă energetică și hidrologică. Astfel, autoritățile locale au fost îndemnate să facă rezerve de apă pentru necesitățile stringente.

Deschide și Stare de alertă energetică și hidrologică // Chișinăul își pregătește rezerve de apă și combustibil

Deschide și Prioritate pentru apa potabilă în perioada stării de alertă. Consumurile neesențiale ar putea fi restricționate

Distribuie articolul:FacebookTelegram
Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova din cadrul Guvernului României

Abonează-te la Deschide.md