Astfel, actualul ministru al Dezvoltării Economice și Digitalizării, Eugeniu Osmochescu, va fi propus pentru funcția de ministru al Agriculturii și Industriei Alimentare.
„Eugen cunoaște deja foarte bine mecanismele Guvernului și prioritățile pe care ni le-am asumat. Îi mulțumesc că a acceptat să preia un portofoliu atât de complex și strategic pentru Republica Moldova. Pregătirea sa economică și experiența în cadrul instituțiilor financiare internaționale ne vor ajuta să atragem mai multe resurse pentru modernizarea agriculturii și să accelerăm reformele de care sectorul are nevoie, mai ales acum, când schimbările climatice pun o presiune tot mai mare asupra fermierilor noștri”, afirmă Vasile Tofan.
Astfel, în locul lui Osmochescu funcția va fi preluată de Claudiu Nasui, fost deputat român și fost ministru al Economiei în Guvernul României.
„A studiat economia la Universitatea Paris-Dauphine și finanțele la Universitatea Bocconi, a lucrat în sectorul financiar, inclusiv la PwC și BCR, și deține certificarea internațională CFA. După anii de studii și experiența acumulată în afara țării, a ales să revină în România și să se implice în viața publică.
A intrat în Parlamentul României pentru prima dată în 2016, iar în perioada 2020 - 2021 a fost ministru al Economiei în Guvernul României. De-a lungul acestei perioade, și-a construit un profil foarte clar: mai puțină birocrație, mai multă transparență în modul în care statul cheltuiește banii, mai multă disciplină în sectorul public și mai mult spațiu pentru antreprenori”, mai scrie Vasile Tofan pe pagina sa de Facebook.
Potrivit datelor prezentate, Claudiu Nasui este fondatorul platformei Open Budget, creată pentru a transparentiza modul în care sunt cheltuiți banii publici.
„Am spus la învestirea Guvernului că programul nostru are economia în centru și că vom veni cu schimbări în echipă atunci când acestea vor fi necesare. Prin aceste două numiri, vrem să accelerăm reformele, să facem statul mai eficient și să oferim economiei, inclusiv sectorului agricol, mai mult spațiu pentru creștere”, a mai subliniat Vasile Tofan.
Menționăm că, astăzi, 25 august, președintele Maia Sandu a semnat un decret prin care i-a acordat cetățenia R. Moldova fostului deputat și ministru român Claudiu-Iulius-Gavril Nasui.

