Deschide.md

Radu Musteață „se pocăiește”: Sper ca toate acțiunile mele să nu fie șterse cu buretele de această greșeală stupidă pe care am comis-o

Cristina Vlah
Radu Musteață „se pocăiește”: Sper ca toate acțiunile mele să nu fie șterse cu buretele de această greșeală stupidă pe care am comis-o

Fostul ministru de două zile al Agriculturii și Industriei Alimentare, Radu Musteață, a venit cu un mesaj prin care își cere scuze pentru negarea faptului că a fost membru al Partidului Democrat. În urma scandalului legat de declarațiile sale false, Musteață și-a dat demisia.

Astăzi, el a publicat un mesaj, prin care a explicat poziția sa față de cele întâmplate.

„Îmi cer scuze că adevărul despre prezența mea de câteva luni la ședințele PD nu a ieșit din vorbele mele, ci din altă parte. Știu că orice justificare nu va repara faptul că nu am avut curaj să spun întregul adevăr. După PLDM am fost prezent la câteva ședințe organizate de Nae Simion Pleșca și, la insistențele sale, am semnat și eu acea cerere de partid, în rând cu sute de funcționari. Sincer să fiu, nici nu țin minte precis dacă am semnat cerere de aderare la una din ședințe, dar știu că nu mai contează acum și că ar fi trebuit să spun clar din start că a existat o interacțiune cu PD la acea vreme, chiar dacă nesemnificativă. După 2018 nu am mai mai avut nicio legătură cu PD, iar după căderea Guvernului Sandu, peste câteva luni, am fost dezamăgit și am plecat din ANSA”, a scris Radu Musteață pe pagina sa de Facebook.

În context, fostul demnitar spune că „nu a fost mândru de cele întâmplate și că a vrut să le șteargă din istoria evenimentelor sale”.

„Intenția nu a fost să mint oamenii. Tocmai de aceea, am și decis să-mi depun demisia din funcția de ministru - vreau să fiu corect și responsabil față de toată echipa. Și sper ca toată munca mea, acțiunile mele de luptă cu persoane corupte să nu fie șterse cu buretele de această greșeală stupidă pe care am comis-o”, a mai scris Radu Musteață.

Amintim că, Radu Musteață și-a dat demisia din funcția de ministru al Agriculturii și Industriei Alimentare, după ce a negat public faptul că ar fi deținut calitatea de membru al Partidului Democrat. Fiind întrebat dacă își va da demisia în cazul în care se demonstrează că totuși el a depus o cerere de aderare, Musteață a afirmat că va renunța la mandat, fapt produs după ce în spațiul public au apărut fotografii și copia unei cereri de aderare la PD scrisă de către Radu Musteață la recomandarea lui Nae-Simion Pleșca.

Deschide și DOC // Cererea de aderare la PDM, semnată de ex-ministrul agriculturii, Radu Musteață

Deschide și: Radu Musteață și-a dat demisia din fruntea MAIA. Vasile Tofan: Desemnarea unui nou ministru va avea loc în cel mai scurt timp

Distribuie articolul:FacebookTelegram
Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova din cadrul Guvernului României

Abonează-te la Deschide.md