Deschide.md

Liliana Vițu pleacă de la conducerea Consiliului Audiovizualului

Deschide.MD
Liliana Vițu pleacă de la conducerea Consiliului Audiovizualului

Președintele Consiliului Audiovizualului, Liliana Vițu, a anunțat că demisionează din funcție, după aproape cinci ani la conducerea instituției. Aceasta a declarat că decizia este legată de o „anticipată schimbare” în viața sa profesională. Anunțul a fost făcut pe 3 august, într-o postare publicată pe rețelele de socializare.

„În legătură cu o anticipată schimbare în viața mea profesională, mi-am depus azi demisia din funcția de președintă a Consiliului Audiovizualului. Le mulțumesc colegilor pentru susținere și efortul depus în cei aproape 5 ani, pentru ca misiunea autorității naționale de reglementare, și anume cea de a servi interesul public și de a proteja spațiul informațional al țării, să fie realizată”, a scris Liliana Vițu.

Totodată, Liliana Vițu a subliniat că, în opinia sa, Consiliul Audiovizualului a devenit o instituție activă în cadrul organizațiilor europene de profil și contribuie la procesul de integrare europeană al Republicii Moldova.

„CA este o instituție vocală în rândul organizațiilor europene de profil, contribuie la procesul de integrare europeană, dar, și mai important, se îngrijește ca oamenii să aibă parte de programe audiovizuale de o calitate mai bună, mai aproape de problemele lor și cu mai mult respect față de rigorile legii”, a adăugat Vițu.

Liliana Vițu a fost propusă de Guvern pentru funcția de membră a Consiliului Audiovizualului. Din 2018, aceasta a fost coordonatoare pentru comunicare și media în cadrul Biroului de Cooperare al Elveției în Republica Moldova, iar anterior a coordonat proiectul „Susținerea radiodifuziunii publice” al Internews Kârgâzstan.

Între 2013 și 2015, aceasta a fost purtătoare de cuvânt a premierului de atunci, Iurie Leancă. De-a lungul carierei, a ocupat și funcțiile de director pentru dezvoltare strategică la Centrul pentru Jurnalism Independent, șef al Departamentului Știri și Dezbateri de la Moldova 1, corespondent BBC World Service în Republica Moldova și ofițer de presă la Ambasada Marii Britanii la Chișinău.

Este licențiată în Jurnalism și Științe ale Comunicării și deține un master în Studii Europene Moderne la Universitatea Metropolitană din Londra. Liliana Vițu este căsătorită cu Mircea Eșanu, directorul Agenției Servicii Publice.

Distribuie articolul:FacebookTelegram
Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova din cadrul Guvernului României

Abonează-te la Deschide.md