19 January, 2017

Curtea de Apel îl lasă pe Platon în izolator. Avocații reclamă mai multe abuzuri judiciare

Curtea de Apel îl lasă pe Platon în izolator. Avocații reclamă mai multe abuzuri judiciare
FOTO: http://wi.ournetcdn.net/
Curtea de Apel a repsins astăzi recursul avocaților lui Veaceslav Platon și menține decizia primei instanțe. Platon rămâne, astfel, în izolator pentru încă 30 de zile.

După ședința de judecată, avocații au declarat presei că au solicitat ca deciziile magistraților să fie traduse în limba rusă, pe care o cunoaște omul de afaceri.

„Au fost două recuzări către acest complet de judecată, pentru că noi am solicitat ca o decizie anterioară să fie prezentată în limba rusă. Veaceslav Platon nici măcar acum nu cunoaște argumentele instanței cu privire la prelungirea mandatului de arest. Toate temeiurile de recuzare invocate de noi vor fi prezentate la CEDO. Zilnic ni se creează impedimente pentru a lucra cu el (n.r. Veaceslav Platon) în penitenciar", a declarat avocatul Ion Vizdoagă, care a adăugat că astăzi au fost admise probele acuzării, însă cele apărării au fost respinse. 

Apărătorul a mai spus că există și două încheieri de judecată, care spun contrariul referitor la cetățenia lui Platon. Instanța din Republica Moldova indică faptul că acesta este cetățean al Ucrainei, iar instanța din Ucraina a decis extrădarea lui Platon, pentru că nu este cetățean ucrainean. Vizdoagă a mai adăugat că judecătorul de instrucție s-a pronunţat asupra vinovăției asupra clientului său, depășind astfel limita judecării și încălcând prezumția nevinovăției. Avocatul a mai declarat că în fiecare zi sunt împiedicaţi să se vadă cu clientul lor. 

Amintim că Veaceslav Platon este cercetat penal pentru escrocherie şi spălare de bani în proporţii deosebit de mari, fapt ce a condus la prejudicierea Băncii de Economii cu peste 800 000 000 de lei.

Procurorii au ajuns la concluzia că banii, obţinuţi prin înşelăciune sub formă de credite, au fost transferaţi pe conturile mai multor companii off-shore, pentru a le deghiza provenienţa ilegală, iar, ulterior, o parte a fost utilizată pentru stingerea unor credite în băncile din Republica Moldova.

Ai depistat o eroare în text?  Selecteaz-o  și apasă combinația de taste CTRL + ENTER